€ 4.7601
£ 5.4034
$ 4.2755

Mai multe ştiri online:

Ministrul Tudorel Toader: „Nu pot să închid biroul pentru că mă remaniază“

Ştire online publicată Vineri, 12 Aprilie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reafirmat, ieri, că își va exercita atribuțiile până în momentul în care în Monitorul Oficial va apărea un alt nume pentru această demnitate, el precizând în context că nu își poate închide biroul doar pentru că a auzit că va fi remaniat.


Întrebat cum poate rămâne membru al Guvernului în condițiile în care partidul nu îl va mai susține, Tudorel Toader a răspuns: „Îi întrebați pe dânșii, nu pe mine. Eu efectiv îmi exercit atribuțiile până în momentul în care în Monitorul Oficial apare cu nume prenume alt ministru. De ce? Pentru că este un principiu care spune că trebuie să asiguri continuitatea activității autorității. Eu nu pot acum să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază“.
Pe de altă parte, potrivit Agerpres, ministrul Justiției a spus că demisiile nu sunt numai de onoare.
„Demisiile sunt din multe considerente. Eu am trecut prin multe experiențe profesionale, dar niciodată nu am abandonat obligațiile pe care mi le-am asumat“, a punctat Tudorel Toader.








Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7535 secunde