Ministrul Finanțelor: Vom discuta cu băncile pentru a scădea sau chiar pentru a elimina costurile de refinanțare

152
Ministrul Finanțelor: Vom discuta cu băncile pentru a scădea sau chiar pentru a elimina costurile de refinanțare - eugenteodorovicipsdguvernrestruc-1556885284.jpg
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, vineri, la Dâmbovița, că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanții băncilor pentru a găsi o modalitate de a scădea sau chiar de a elimina costurile de refinanțare a creditelor aflate în derulare.

"Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu Asociația Română a Băncilor, pentru a vedea care sunt primele efecte ale OUG 19/2019, acest nou indice de referință, și să vedem exact cum putem să acționăm și pe zona contractelor în derulare. În zona cererilor de refinanțare, să analizăm să vedem dacă putem să eliminăm anumite costuri pe care românii le au la momentul refinanțării și aici mă refer la costuri legate de cadastru, la cele notariale, adică cheltuieli și de partea statului, și de partea băncilor și să găsim un numitor comun pentru ca românii să plătească mai puțin sau deloc atunci când vor face refinanțarea creditelor în derulare", a spus ministrul.

Când jurnaliștii i-au menționat că unele bănci și-au majorat deja marjele, după apariția noului indice de referință, mai mic decât ROBOR-ul, Teodorovici a răspuns că acestea trebuie să fie un partener pentru români, persoane fizice și persoane juridice și că este "foarte curios dacă băncile au înțeles ceea ce am făcut în prima parte a acestui an".

"Eu am un mesaj foarte clar. Acum se poate vedea dacă băncile cu adevărat vor să fie un partener pentru români, persoane fizice și persoane juridice. Și sunt foarte curios dacă băncile au înțeles ceea ce am făcut în prima parte a acestui an. Sper să fi înțeles", a susținut ministrul de resort.

Totodată, referitor la declarațiile reprezentanților Băncii Naționale a României (BNR), potrivit cărora dobânzile sunt direct proporționale cu inflația, iar acest indicator a fost în creștere în ultimii ani, ministrul a afirmat că băncile pot acoperi respectivele costuri suplimentare.

"Sunt convins că băncile au suficiente resurse pentru a acoperi și aceste posibile costuri. Repet: băncile, în percepția mea, dacă doresc să fie cu adevărat un partener în economia din România, au și un stimulent legal să facă acest lucru, trebuie să finanțeze, să o facă la un cost rezonabil, să spunem, fie că vorbim de business, fie că vorbim de persoane fizice. Știți foarte bine că acesta a fost și scopul ordonanței noastre, de a stimula finanțarea reală a economiei", a susținut oficialul guvernamental.

Teodorovici a subliniat că noul indice de referință se va aplica și Programului Prima Casă. "Va fi posibil, cu prevederi legale în acest sens", a arătat acesta, fără a oferi însă detalii.

Joi, Banca Națională a României (BNR) a publicat noul indice referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, care este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că și acest indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor va fi influențat de inflație.

"Nu are cum să fie altfel. Orice indice care stabilește o dobândă ține cont de inflație. De inflație, când e vorba de credite, nu poate fugi nimeni. Inflația va stabili întotdeauna costul creditului, pentru că apare o dorință. Dorință care spune așa: să avem credite cu dobânzi ca afară. Ca să avem credite cu dobânzi ca afară ar însemna să avem inflație ca afară și în același timp condiții economice ca afară. În anii cu inflație negativă am avut credite cu dobânzi mai bune decât în Cehia, Polonia și Ungaria pentru că inflația era sub zero. Când a crescut inflația peste zero, a crescut și ROBOR-ul", a explicat Vasilescu.


sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4321 secunde