Militarii veterani, la discuții cu Gabriel Oprea. "Veteranii merită tot respectul acestui popor"

403
Militarii veterani, la discuții cu Gabriel Oprea.

Articole de la același autor

Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a primit, ieri, la sediul partidului, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), condusă de președintele Marius Apostol.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre drepturile veteranilor din teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcani, în contextul Legii 81/2016 privind modificarea și completarea OUG 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, dar și în contextul actelor normative adoptate care au efecte negative pentru cei vizați. Reprezentanții Asociației au subliniat necesitatea modificării

acestor acte normative, astfel încât veteranii din teatrele de operații să beneficieze de toate drepturile asigurate acestei categorii în toate țările membre NATO.

Președintele AMVVD a exprimat aprecierea membrilor Asociației pentru activitatea lui Gabriel Oprea în mandatul de ministru al Apărării Naționale și în cel de vicepremier pentru Securitate Națională, amintind cele mai importante prevederi ale Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, modificările semnificative aduse statutului soldaților și gradaților profesioniști, sprijinul constant adus militarilor răniți în teatrele de operații și urmașilor eroilor militari.

La rândul lui, președintele UNPR a arătat că partidul și-a asumat un angajament politic inclus în Programul Politic Național. Acesta prevede adoptarea unor măsuri concrete care vizează rǎsplǎtirea publicǎ, respect și recunoștință, prin asigurarea drepturilor financiare și de sprijinire a celor care s-au sacrificat pentru neamul românesc, pentru loialitatea, devotamentul lor și pentru privațiunile pe care le-au suportat de-a lungul timpului: veteranii de război, militarii, polițiștii, pompierii, jandarmii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.

"În programul politic al UNPR, apărarea drepturilor militarilor, polițiștilor, pompierilor, jandarmilor, este primordială. Așa am acționat, așa vom acționa când vom ajunge din nou în Parlament. Pentru noi vorbesc faptele. Vrem să readucem Legea 223 la forma susținută de noi și adoptată în 2015. Vom analiza împreună care sunt problemele pe care le creează veteranilor legislația actuală și vom propune modificările necesare. Veteranii merită tot respectul acestui popor, iar statul român trebuie să exprime acest respect pe măsura meritelor acestor oameni care și-au pus viața în slujba țării, indiferent de consecințe", le-a spus Gabriel Oprea celor prezenți.

În cadrul discuțiilor, s-a subliniat necesitatea existenței unei relații de colaborare și de sprijin reciproc între Uniunea Națională pentru Progresul României și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități și

s-au stabilit termenii acestei colaborări. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3461 secunde