Mihei, nemulțumit de cooperarea între Guvern și primării

369
1
Debutul noii sesiuni parlamentare ocazionează o serie de discuții, dezbateri și controverse pe marginea celor mai urgente probleme ale peisajului politic autohton. În acest sens, deputatul Andrian Mihei, membru al partidului PNL, a ținut să își manifeste, pe fondul recentei aderări la Uniunea Europeană, grija referitoare la proximele acțiuni politice ce urmează a fi inițiate: alegerile europarlamentare și proiectul legii bugetului pe anul 2008, însa a atins și aspecte ce țin de începerea anului școlar.
Mihei a atras atenția asupra faptului că anumite partide întârzie în anunțarea definitivă a candidaților pentru europarlamentare, ceea ce nu face decât să tergiverseze și mai mult starea de tensiune generală a ultimelor luni. Deputatul consideră ca unul dintre motivele pentru care listele nu sunt încă definitive este acela conform căruia partidele nu se decid pe cine anume să trimită: dacă își păstrează oamenii de valoare în țară sau dacă îi desemnează pentru Parlamentul European.
Deputatul PNL a criticat aspru situația unităților de învățământ care sunt, ca în fiecare an, nepregătite să înceapă noul an școlar. Mihei a sesizat în sensul acesta cooperarea etern deficitară între legislativ, executiv și autoritățile locale. "Toate aceste aspecte ar trebui să ne dea de gândit și să ne determine să găsim soluția optimă pentru ca elevii, la început de an, să poată intra în școli renovate și curate." a afirmat membrul PNL.
Referitor la votul uninominal Mihei a considerat că tot partidele politice sunt de vină, pentru că nu se pronunță pentru o poziție fermă vis a vis de adoptarea acestuia. Criticată a fost și activitatea din cea mai recentă sesiune parlamentară sau… mai ales aceasta. În sensul acesta, Mihei a afirmat: "Am văzut în ultima sesiune cât de ușor le este unora să stea pe margine și să comenteze, să critice chiar, acțiuni cărora chiar ei le bagă bețe în roate."
La finalul discursului său, Andrian Mihei a citat un proverb chinezesc conform căruia "Dacă ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului.", menit să accentueze importanța apelului său către clasa politică, singura în stare să încheie anul 2007 la fel de bine cum a început.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8784 secunde