Mihai Tudose, neinteresat de funcția de președinte executiv al PSD

186
Mihai Tudose, neinteresat de funcția de președinte executiv al PSD - tudose-1520349079.jpg

Articole de la același autor

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, ieri, că nu este interesat de funcția de președinte executiv al PSD.

"După ce a devenit oficială discuția despre alegeri și s-a votat că vor fi alegeri o să avem o întâlnire cu președinții de organizații, colegii de pe zonă, și vom stabili cine va reprezenta zona", a spus Tudose, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD.

El a precizat că nu îl interesează funcția de președinte executiv al partidului. În opinia sa, modificarea Statutului partidului în privința alegerilor poate fi de bun augur.

"În primul rând că nu mai e un război în toată țara, vor fi alegerile, cred eu, mult mai liniștite. Șase județe sunt în stare să pice de acord cu cine să-i reprezinte", a susținut Tudose.

Întrebat dacă este nevoie ca președintele PSD să ceară un vot de încredere la Congresul din 10 martie, fostul premier a răspuns că "nu există noțiunea asta, de vot de încredere".

Pe de altă parte, Tudose i-a dat dreptate primarului general al capitalei care a declarat că i "s-au pus bețe în roate" în activitatea sa din partea Guvernului, inclusiv din partea celui pe care l-a condus el.

"Doamna Firea s-a referit la toate Guvernele și confirm și eu că are dreptate. La nivel de primar general, la nivel de prim-ministru, la nivel de miniștri, am reușit să ne întâlnim, să picăm de acord și apar tot felul de organisme, de funcționari care găsesc 10.000 de motive pentru care ceea ce s-a stabilit și e și în programul de guvernare, e normal, e de bun simț să se facă, nu se poate face sau durează 10 - 15 - 20 de ani", a menționat Tudose, citat de Agerpres. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5106 secunde