Mai multe ştiri online:

Ludovic Orban: „Viorica Dăncilă este prizonierul baronilor locali din PSD”

Ştire online publicată Vineri, 07 Iunie 2019. Autor: Carmen MOCANU
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, susține că premierul Viorica Dăncilă este „prizonierul“ baronilor locali din Partidul Social Democrat (PSD). El a declarat, într-o emisiune la Realitatea TV, că actul normativ adoptat luni de Guvern, prin care se schimbă modalitatea de alegere a președinților consiliilor județene, a fost emis la presiunea „baronilor roșii“. 


„Mi se pare că această decizie a Guvernului arată clar că doamna Dăncilă, în ciuda încercărilor de a cosmetiza, de a arăta că Guvernul e altfel după ce Liviu Dragnea a fost condamnat, în ciuda încercărilor de a arăta că este mai proeuropeană, că încearcă să țină cont de ceea ce spun partenerii europeni, îmi arată că, de fapt, acest Guvern este în continuare prizonierul baronilor roșii, a celor care de fapt taie și spânzură în PSD și care nu vor accepta ca partidul acesta să fie condus democratic și guvernul să acționeze în interesul cetățeanului, și nicidecum să dea reglementări cu dedicație pentru interesul baronilor județeni“, a afirmat liderul PNL. 


El a reiterat că ordonanța de urgență privitoare la alegerea președinților de consilii județene prin vot direct este complet neconstituțională. 


Reamintim că Guvernul Dăncilă a adoptat, luni, o OUG prin care reintroduce votul uninominal pentru alegerile locale, adică vom alege, din nou, în mod direct, președinții Consiliilor Județene separat de membrii Consiliului Județean. 
„Am înțeles mesajul cetățenilor, respectiv dorința de a avea un rol mai important în ceea ce privește alegerea factorilor de decizie și de a-și exprima în mod direct opțiunea de vot cu privire la cei care iau măsuri pentru comunitate. Vom modifica legislația astfel încât președintele consiliului județean să fie ales din nou prin vot direct de comunitatea locală. Revenirea la votul uninominal va crește legitimitatea, reprezentativitatea și stabilitatea președinților consiliilor județene, cei care împreună cu primarii și consilierii pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităților locale“, a spus Viorica Dăncilă înainte de ședința de guvern din 3 iunie, atunci când a fost adoptat actul normativ.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.691 secunde