Aleși de noi, "pătați" de procurori

LISTA RUȘINII / Constănțenii i-au trimis în Parlament, ei au ajuns la DNA

1331
5
LISTA RUȘINII / Constănțenii i-au trimis în Parlament, ei au ajuns la DNA - cameradeputatilor1-1455561669.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu patru ani cereau votul constănțenilor. Le promiteau că vor lupta pentru drepturile lor, pentru ca cei din Constanța să aibă o viață mai bună. În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel și, chiar dacă locuitorii din Constanța le-au dat votul ca să meargă în Parlament, ei au ajuns mai mult pe la DNA sau instanțele de judecată. Cei aproape patru ani din mandat au trecut fără ca ei să fi avut mari realizări, poate și datorită faptului că și-au împărțit timpul și drumurile între Parlament și birourile anchetatorilor pentru a da cu subsemnatul sau a se apăra în fața instanțelor de judecată. Pentru că, așa cum știm cu toții, niciunul nu recunoaște că ar fi vinovat ci, din contră, toți susțin că sunt curați ca lacrima. Cu toate acestea, ei beneficiază de prezumția de nevinovăție și numai instanțele de judecată vor arăta adevărul. 


În 2012, constănțenii au trimis în Parlament 20 de oameni politici: 14 deputați și șase senatori. Dintre aceștia, la momentul respectiv, doar unul singur, mai exact Mircea Banias, avea probleme penale. Chiar și așa, constănțenii l-au trimis în Parlament. Senatorul Mircea Banias a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2012 pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție în dosarul denumit generic "Vama Port Constanța" alături de alte 38 de persoane. Printre alte acuzații, DNA susține că Banias a pretins și a primit de la Eugen Bogatu, director al Direcției Domenii Portuare, mai multe produse provenind din mărfurile confiscate și aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, pretinzând că ar avea influență asupra unor funcționari publici, astfel încât să îi determine să facă sau, după caz, să nu facă, acte ce intră în atribuțiile de serviciu ale acestora, în sensul susținerii intereselor unui grup infracțional. Zilele acestea, Banias așteaptă sentința magistraților după ce pronunțarea a fost de mai multe ori amânată. 


Șase au trecut pe la DNA 


Revenind la cei 20 de parlamentari de Constanța, la o simplă analiză, putem spune că, pentru șase dintre ei, dosarele penale întocmite pe numele lor și-au pus amprenta serios dar, cu toate acestea, nu au renunțat la statutul și salariul de parlamentar. În momentul de față, singurul care a ales să-și dea demisia din Parlament este cel al Colegiului 9, Dănuț Culețu. Anul trecut, el a anunțat că se retrage din activitatea parlamentară. Decizia a fost luată după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu privind fapte comise în perioada în care era prefect al județului Constanța. Dosarul său se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. 


Aflat la al treilea mandat, deputatul Colegiului 6, Eduard Martin de la PSD, a ajuns și el pe mâna anchetatorilor. Anul trecut, el a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fapte de corupție în ceea ce presa a numit "dosarul Polaris". Practic, în calitate de acționar la compania Polaris Holding SRL, Eduard Martin este acuzat de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu. Procurorii susțin că el a dat mită șapte milioane de euro prietenului său, Radu Mazăre, pentru a se asigura că Polaris câștigă licitația organizată de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. 


Și senatorul Alexandru Mazăre (PSD), aflat la al treilea mandat de parlamentar, a avut probleme cu legea anul trecut. Totuși, el a fost scos de sub urmărire penală. Cu toate acestea, mai mult ca sigur nu se va mai regăsi pe listele din toamnă deoarece el a lăsat să se înțeleagă că se va retrage din politică. 


Un alt parlamentar care se luptă prin instanțe să-și dovedească nevinovăția, este senatorul Gigi Chiru. În martie 2015, el a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că, în 2012, atunci când se afla în campanie electorală pentru postul de primar al Constanței, a transmis prin poștă alegătorilor bonuri valorice medicale, cu scopul de a-i determina să îl voteze. Pe de altă parte, Gigi Chiru mai este urmărit penal și într-un alt dosar în care procurorii DNA îl acuză de spălare de bani, fals în declarații și luare de mită. Concret, el este cercetat pentru că ar fi pretins suma de 1.500.000 euro, în forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale pe vremea când era inspector șef al Inspecto-ratului Regional în Construcții Sud - Est.


În context, dacă ar fi să facem un top, cel mai nou intrat pe piața penalilor este deputatul Colegiului 10 din Constanța, Mădălin Voicu. Anchetatorii au solicitat reținerea și arestarea sa pentru fapte de corupție cum ar fi trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani. Printre altele, Mădălin Voicu este acuzat că, în perioada 2011-2015, în exercitarea obligațiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declarații de avere fără a menționa sumele de bani obținute de la Asociația Partida Romilor "Pro Europa", totalizând peste 300.000 lei venit brut și peste 217.000 lei venit net. 


Cu toate acestea, până la finalizarea mandatelor câștigate în 2012, mai sunt luni bune. Și cum Constanța are 20 de parlamentari nu ar fi exclus să mai avem surprize. 


Comentează știrea

Edi Martin
16 februarie 2016
Am frat de cans ma situ..

HOTII Martin...Dimitri,Edy si Chiorina Martin....zisa si Feisbuca din Palazu..

NELU
16 februarie 2016
LA SUBIECT

Asa este cand se voteaza pe 1 l. ulei, un pui, o punga de orez, si .....subventii si alte ..matrapazlacuri. Cu cat ne-au furat acesti HOTI puteam avea o viata normala, nu ....resturi. Asteptam cu nerabdare slehta din Constanta. Iar domnul Primar interimar, sa faca bine si sa IMPUTE, la toata gasca din vechea conducere a Primariei, banii pe subventii nedatorati, cei pe care i-a depistat Curtea de Conturi, motivul este clar....sunt prescrise.

popescu
16 februarie 2016
lege pt toti

Numai psd isti sant condamnati e bine.Dar cum ramane cu basescu cu disarele lui cu membri pdl pmp pnl ei oare nau furat?legea e numai pt uni

autor
16 februarie 2016
La pușcărie cu penalii ăștia

La pușcărie cu toti parlamentari de Constanta ,confiscate averile și la pușcărie și familia pentru tăinuire și favorizarea infractorului !

colegii de liceu
16 februarie 2016
mesaj pt Banias

Mai mircea (ai vazut ca am scris cu litera mica numele tau nu este o greseala) colegii si colegele de liceu iti doresc cu mult drag sa te duci la puscarie dar sa ti se confiste si tot ce ai chiar daca nu e pe numele tau.Iti uram un sejur cit mai lung si mai placut!Sau ai sarit la cap de ai ramas in dosul gol ca sa scapi?Cum e vorba aia romaneasca daca e sa furi fura cit mai mult ca sa ai de unde da sa scapi in caz ca esti prins!Inca o data vacanta placuta si ai grija ca la cit de bucalat esti o sa cam fii FETITZA inchisorii-trufanda ce mai!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5887 secunde