Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Liderul PSD Constanța, Felix Stroe: Avem un președinte lângă care trebuie să stăm uniți

Ştire online publicată Sâmbătă, 01 Septembrie 2018. Autor: Carmen MOCANU
Liderul PSD Constanța, Felix Stroe, a declarat, la Mamaia, că social-democrații trebuie să stea uniți lângă președintele partidului, Liviu Dragnea, cel care a condus „magistral” campaniile electorale din 2016 și care, „cu siguranță”, va face la fel și în anul electoral 2019.

„Ne așteaptă un an greu, 2019, an în care vom avea două cicluri electorale, pentru Parlamentul Europei, pentru Președinția României, dar trebuie să fim animați de sentimentul că suntem cel mai puternic partid, un partid serios, un partid care a demonstrat în anii în care a guvernat țara că este capabil, un partid care a făcut multe lucruri importante, bune, și trebuie să plecăm motivați în aceste două campanii electorale și să și câștigăm. Eu am convingerea că vom câștiga, pentru că avem forță, suntem organizați și avem și un președinte lângă care trebuie să stăm uniți, un președinte care a condus magistral campaniile din anul 2016 și cu siguranță va face la fel și în anul 2019, președintele Liviu Dragnea”, a afirmat Felix Stroe la deschiderea Școlii politice de vară a Organizației de Femei a PSD.

El a susținut că social-democrații guvernează bine, dar ar trebui să comunice mai mult.

„Noi guvernăm bine, poate ar trebui să comunicăm mai mult, să comunicăm permanent realizările guvernării. Am un sentiment de amărăciune referitor la criticile care ni se aduc și marea majoritate a lor chiar sunt nefondate”, a spus liderul PSD Constanța.

Liderul PSD Constanța, Felix Stroe, a mai afirmat că cel puțin 50% din candidații la alegerile locale din 2020 la Constanța vor fi femei.

„Vreau să vă spun că am luat hotărârea cu toții ca la următoarele alegeri locale să mărim substanțial numărul de doamne care să candideze pentru funcții în consiliile locale sau pentru fotoliul de primar. Ne propunem ca cel puțin o jumătate din aleșii locali să fie femei”, a susținut Felix Stroe.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8521 secunde