Liberalii vor relua, săptămâna viitoare, discuțiile pentru revenirea plajelor la administrațiile locale

280
"Ceea ce propune Băsescu prin referendum e un sistem care există doar în Franța, un sistem care va crea un deficit de reprezentare și, în consecință, un deficit de democrație", a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele PNL, senatorul Puiu Hașotti. El consideră, de asemenea, că "dacă se va accepta uninominalul cu două tururi vom avea o reprezentare disproporționată în Parlament", vicepreședintele liberal subliniind că varianta de uninominal propusă de guvern este ca care ar oferi o reprezentare proporțională. Totodată, vicepreședintele PNL a menționat că "uninominalul e bun, dar românii nu trebuie să-l considere un panaceu. În varianta propusă de Băsescu, nu reprezintă decât intrarea sa în campanie alături de PD".
Despre participarea președintelui la acțiunea de lansare a candidaților PSD, Hașotii a apreciat că, "fie PSD a comis o gafă politică de proporții invitându-l pe Băsescu la lansare, fie este vorba de un aranjament politic subteran al unora din membrii PSD cu Traian Băsescu, ceea ce nu face decât să confirme ce s-a întâmplat la moțiunea de cenzură. Președintele s-a comportat mai mult decât deplasat în calitate de invitat". Vicepreședintele partidului a ținut să menționeze că PNL nu va adresa o invitație președintelui României la niciun eveniment și, în acest sens, exprimarea liberalului a fost una cât se poate de plastică: "Nu inviți călăul în casă".
Prezent și el la conferința de presă susținută ieri, președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir a declarat că nu crede în dorința PD de a susține uninominalul. Cât privește organizarea, în aceeași zi, a alegerilor pentru Parlamentul European și a referendumului pentru votul uninominal, Dragomir a menționat: "Nu am fi vrut să fie organizate în aceeași zi. Este oricum destul de greu să explici oamenilor ce este acela Parlamentul European și ce presupune el. Cu toate acestea, cu siguranță că îi vom îndemna pe oameni să se prezinte la vot".
Referitor la activitatea parlamentarilor PNL, Dragomir a informat că, săptămâna viitoare, Grupul PNL din Camera Deputaților va susține proiectul de revenire a plajelor la administrațiile locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0028 secunde