Liberal-democrații se bazează și pe parlamentarii PNL pentru susținerea moțiunii

346
Rezoluția adoptată de PLD în cadrul Consiliului Reprezentanților Naționali a fost subiectul central al conferinței de presă susținute, ieri, de Organizația Județeană a partidului. Liberal democrații amenință cu inițierea unei noi moțiuni de cenzură în cazul în care Guvernul Tăriceanu II nu va demisiona în termen de trei zile.
Motivele care au condus la această decizie sunt, conform afirmațiilor președintelui PLD Constanța, Mircea Iustian, sistemul corupt și dezamăgirea constantă a electoratului față de actualul executiv.
Despre actualul guvern, președintele PLD Constanța a afirmat: "E un guvern total compromis acest Tăriceanu II sau Remeș caltaboș. În orice alt stat European, guvernul ar fi demisionat".
În ceea ce privește șansele ca mo-țiunea să treacă de votul parlamentului, liderul PLD Constanța consideră că acestea sunt mari. "Cel puțin la nivel declarativ, guvernul e susținut de 20% din parlament. Ar exista o treime dintre parlamentari care ar vota în favoarea moțiunii: mă refer la membrii PLD și PD. Și, astfel, am mai avea nevoie de 14 voturi. Sigur că va fi greu, dar trebuie încercat. Iar în perspectiva alegerilor europene vor fi mai mulți cei interesați de demiterea guvernului", a apreciat Iustian. Cât despre cele 14 voturi care sunt necesare pentru ca moțiunea să treacă, Iustian a declarat că nu este exclusă posibilitatea de a apela chiar și la parlamentarii PNL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8658 secunde