Klaus Iohannis: Foarte târziu, Guvernul a demisionat

189
2
Klaus Iohannis: Foarte târziu, Guvernul a demisionat - presedinte-1446656553.jpg
Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă, la Palatul Cotroceni, miercuri seară, fiind prima reacție după ce Victor Ponta a anunțat, în cursul dimineții, că își depune mandatul de premier. "Târziu, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă", a spus Klaus Iohannis. În acest context, șeful statului a subliniat faptul că oamenii care au ieșit în stradă, marți seară, "au avut dreptate, au cerut lucruri de bun-simț, au solicitat demisiile celor vinovați" și "au arătat clar ce așteaptă: schimbarea".


"Acum un an de zile, am fost in plina campanie electorala pentru turul doi al alegerilor prezidentiale. Acum un an, voi ați decis ca eu sa stau aici si sa fiu presedintele Romaniei. Ati decis acest lucru impotriva unui aparat de partid imens care nu a dorit acest lucru. Atunci s-au vehiculat sloganuri importante: altfel de a face politica, o abordare noua, o politica curata.Aceste lucruri le-ati dorit pentru Romania. Alegerea mea a fost primul mare pas spre acest altfel de politica, o politica curata, noua, o politica transparenta. De atunci am facut multi pasi in directia buna", a spus șeful statului.

În acest context, Iohannis a adus în discuție moartea polițistului Bogdan Gigină și incendiul din clubul Colectiv, tragedii despre care șeful statului spune că au "atins cel mai sensibil nerv al națiunii române".

"In ultimele saptamani, insa, lucrurile au luat o turnura care a dus la evenimentele pe care le-am consemnat astazi. In data de 20 octombrie, a avut loc un accident. Politistul Bogdan Gigina a murit. Acest lucru a produs multa emotie si multa indignare. Dupa zece zile, a avut loc tragedia de la clubul Colectiv. Acesta tragedie a afectat, daca pot sa ma exprima asa, nervul natiunii. A atins cel mai sensibil nerv al natiunii romane. Oamenii care au fost initial indignati, au devenit revoltati. Au asteptat actiuni, rezultate, au asteptat demisii din partea unor politicieni care, evident, au esuat. Oamenii au asteptat ca cineva sa isi asume raspunderea, sa apara in clasa politica acea responsabilizare politica.

Majoritatea politicienilor nu au inteles aceste cerinte decat foarte tarziu. Acele accidente si cu politstul care a murit intr-un accident, si tragedia de la clubul Colectiv s-au produs pentru ca legi si norme au fost ignorate, pentru ca cei care au fost responsabili de verificarea, de impunerea legii nu si-au facut datoria si atunci, oamenii la inceput mai timid, apoi tot mai vocal au cerut o schimbare", a afirmat Klaus Iohannis.

Referindu-se la protestul din Capitală, care a avut loc cu o zi înainte, președintele a spus că "aseara, indignarea romanilor s-a transformat intr-o revolta autentică":

"Zeci de oameni au iesit in strada pentru a-si arata revolta, nemultumirea. Oamenii au avut dreptate, au cerut lucruri de bun-simt, au solicitat demisiile celor vinovati, au solicitat rapsunsuri, clarificari. Aseara au avut loc, dupa parerea mea, cele mai potrivite manifestatii de strada pe care le-am vazut eu. Oamenii au iesit, au protestat, au mers in diferite locuri unde si-au spus nemultumirile. Practic nu au fost incidente, incaiarari, abordari nepotrivite. Oamenii au aratat clar ce asteapta: schimbarea".

Iohannis a punctat faptul că "tarziu, foarte tarziu, Guvernul a demisionat" și că "a fost nevoie sa moara oameni ca aceasta demisie sa se producă".

"Avem o situație noua: un Guvern demisionat. Astept ca prim-ministrul demisionar sa imi inainteze demisia si imediat dupa aceea voi lua legatura cu partidele politice parlamentare. Vreau ca, la sfârșitul acestei săptămâni, să finalizez prima rundă de consultari politice ca sa vad cum vad partidele solutionarea acestei situații. Vom avea un Guvern interimar. Astăzi, și partidele si analistii au vehiculat fel și fel de variante. Nu vreau astazi să intru in detalii tehnice. După ce vom parcurge următorii pași si dupa prima runda de consultari, voi expune primele concluzii si opinia mea in ce priveste demersul ulterior. Aceste schimbari sunt doar un nou pas, un pas important în directia schimbării politicii românești, in directia imbunatatirii performantei clasei politice romanesti, înspre o politică așa cum ne-o dorim noi: pragmatica, transparenta. Mai e mult de facut", a declarat Iohannis.

În acest sens, Iohannis a subliniat că "nu putem sa credem ca o simpla schimbare a Guvernului rezolva problemele Romaniei, nici macar pe cele ale clasei politice romanesti", întrucât "este nevoie de mult mai mult".

"Sunt dispus sa imi asum aceste demersuri care vor duce la o altfel de politica in România (...) Cred ca aceste solicitari sunt corecte, sunt solicitari de bun-simt. S-a vorbit despre cladirile din Bucuresti care sunt supuse riscului seismic si unde trebuie adevarat. Perfect adevarat. Au fost facute propuneri care cu siguranta trebuie sa fie luate in seama de politicieni si oricine va fi in urmatorul Guvern va trebui sa ia seama de aceste chestiuni si sa vina cu solutii. Pentru asta e nevoie de consultari, de consultari publice si politcienii vor trebui sa se obisnuiasca sa il asculte pe cetatean si atu nci vom putea sa rezolvam mult mai repede, mult mai eficient o serie de probleme care ne sunt cunoscute. Daca e sa fim cinstiti, noi stim aceste lucruri, doar ca unii care au guvernat au preferat sa le amane sau sa le ignore. Sper ca urmatorii guvernanti sa nu repete aceeasi greseala", a mai spus președintele, potrivit Realitatea.net.

Pe de altă parte, Iohannis a vorbit și despre summitul NATO, care a avut loc miercuri, la București:

"Astazi am avut un eveniment foarte important international care s-a desfasurat, aici, la Bucuresti. Am avut in cursul acestei dimineti un summit NATO la care au participat opt sefi de state, din regiune, si inca doua delegatii. Am ajuns la concluzii foarte importante, de substanta in ce priveste evolutia in planul estic al NATO. Acest summit a atras foarte multa atentie internationala si a fost o bila alba pentru Romania". 



Comentează știrea

Loredana
4 noiembrie 2015
Muncă la domiciliu

Ofertă serioasă de lucru la domiciliu Căutăm colaboratori pentru publicare anunțuri. Se lucrează comod de acasă maxim 3 ore pe zi, în funcție de abilități. Cerințe: -necesar calculator -conexiune internet -răbdare -cunoștințe minime PC -seriozitate -perseverență -atenție la detalii Nu este necesară experiență. Instruire gratuită oferită sub forma unor lecții prin mail. Veți trece mai întâi prin instruire apoi dacă doriți, o să începeți să lucrați. Important! Lăsați mesaj cu textul " INFO" doar pe e-mail! Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice și se poate lucra de oriunde din țară și din străinătate. Când doriți mai multe informații, contactați unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de e-mail: [email protected] Oferim și solicităm seriozitate!

adevar
6 noiembrie 2015
adevar

Care sunt lucrurile de bun simt sechestrare, abuzuri, violuri, hotie ,facut copii fortat asta sunt romani.Romani sa nu ies din Romania .Daca nu luati masuri raspundeti pentru faptele la romani si pentru tot ce se intampla pe teritoriu Romaniei.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Octombrie 2015
Stire din Economie : Iohannis și Daraban au deschis Indagra
Pagina a fost generata in 0.5796 secunde