Iohannis: Suntem suficient de bine implicați în gestionarea fluxului de migranți. N-am avut nicio problemă și cred că vom continua așa

107
Iohannis: Suntem suficient de bine implicați în gestionarea fluxului de migranți. N-am avut nicio problemă și cred că vom continua așa - iohannisapelambasade68146900-1530273806.jpg
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, că acordul comun cu privire la migrație la care au ajuns liderii statelor UE este unul "rezonabil de bun", spunând că i se pare important că s-a decis că soluții pot fi găsite și în afara Uniunii Europene, prin crearea unor noi centre de primire a migranților. Întrebat dacă România se va implica mai mult în privința acestor centre pentru migranți, șeful statului a afirmat că suntem suficient de bine implicați în a gestiona fluxul de migranți, dat fiind faptul că România este doar țară de tranzit, nu de destinație. El a mai explicat că nu au existat niciun fel de probleme cu gestionarea fluxului migratoriu și crede că "ne vom prezenta în continuarea așa".


Cei 28 de lideri UE au ajuns vineri dimineață la un acord asupra migrației, în cadrul unui summit tensionat, la Bruxelles, pe care Italia amenința să-l deraieze din cauza lipsei unor angajamente precise ale partenerilor săi europeni cu privire la primirea migranților, scrie news.ro. 


"Am ajuns aseară târziu sau azi-dimineață devreme, cum vreți, la un acord rezonabil de bun pe migrație. În esență, cel mai important progres a fost făcut prin faptul că ne-am înțeles, că am găsit soluții pentru un nou pas în calea rezolvării gestionării fluxului migratoriu. Trebuie să spunem, în special pe zona Mediteranei, dar concluziile sunt general valabile. Mie mi se pare important că am găsit înțelegere și am găsit concluzii comune și că am stipulat să începem o colaborare intensă și, credem, fructuoasă, cu organizații internaționale, pe această temă. De asemenea, mi s-a părut importantă ideea că toți am acceptat, probabil pentru prima dată în această formă, că soluții pot fi găsite și în afara Uniunii Europene, deci soluții ex-teritoriale, și ideea unor noi centre de primire a migranților, unde vor fi triați, înregistrați, centre care vor fi create în bază voluntară și migranții care sosesc la aceste centre vor fi redistribuiți în cazul în care se face tot pe bază voluntară. Deci, câteva progrese. De asemenea, am constatat împreună că înțelegerea cu Turcia a fost una bună și va fi continuată. Cred că această înțelegere a meritat multele ore de noapte pe care le-am consumat pentru a finaliza acest acord", a afirmat Klaus Iohannis, vineri, la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European.


Șeful statului a mai spus că numărul de migranți care tranzitează România este unul rezonabil și gestionabil pentru autoritățile române.


"Noi, în momentul de față, suntem suficient de bine și cu succes implicați în gestionarea fluxului migratoriu. Trebuie să recunoaștem că nu suntem țară de destinație, suntem țară de tranzit, dar numărul de migranți care tranzitează România este unul rezonabil și gestionabil pentru noi, până acum, cel puțin, ați văzut că nu am avut niciun fel de probleme cu gestionarea fluxului migratoriu și cred că ne vom prezenta în continuarea așa", a declarat șeful statului, întrebat dacă România se va implica mai mult în privința acestor centre pentru migranți.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3996 secunde