Traian Băsescu:

"Iohannis știe să facă socotelile. Mandatul trebuie dat liberalilor"

276
2
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, spune că șeful statului "știe să facă socotelile", în contextul în care Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură, și ar trebui să dea mandatul liberalilor.


"PSD-ALDE merg în fața președintelui infinit mai șubrezi decât au fost la instalarea Guvernului Grindeanu după alegeri. Deci, merg foarte șubrezi și Iohannis cu certitudine știe să facă socotelile. A luat notă că moțiunea a trecut la limită prin prezența a 15 minoritari și știe că nu mai are în față acea forță de vot parlamentar pe care a avut-o la desemnarea lui Grindeanu", a declarat Traian Băsescu.


Liderul PMP afirmă că acum PSD și ALDE ar trebui să treacă în Opoziție și actuala Opoziție, în frunte cu liberalii, ar trebui să formeze noul guvern.


Întrebat cine e în stare acum să formeze majoritatea în Parlament, Traian Băsescu a răspuns: "Opoziția. Mandatul trebuie dat partidului următor, ca număr de voturi, liberalilor, și ei să încerce să adune o majoritate. Deci, după părerea mea, președintele Iohannis are obligația să facă lucrul acesta, pentru că nu are niciun fel de garanție că, peste trei luni, pe hachițele lui Dragnea, nu vom repeta situația în care ne-am aflat acum. Oamenii aceștia sunt inapți pentru guvernare".


Traian Băsescu a precizat că până acum nu a discutat cu liderul liberalilor, Ludovic Orban. 


Comentează știrea

Sorin
23 iunie 2017
Mi-e sila

Traienica Basau vorbeste ca un dictator,are mintea varza. De fapt el si ciracii lui a introdus in Romania sistemul pisatului pe votul majoritatii cetatenilor. Pentru el,lupta politica este ceva ca boxul,in ring,unde restul lumii doar priveste,striga,in prealabil platind biletul. Un individ groaznic.

Cristi
23 iunie 2017
???

Delirium tremens !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5287 secunde