IOHANNIS: "Ne confruntăm din ce în ce mai des cu FAKE NEWS"

147
IOHANNIS:

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că România se confruntă din ce în ce mai des cu fenomenul fake news, subliniind că și "ieri am avut un exemplu de paradă".

"Ne confruntăm din ce în ce mai des și cu amenințări specifice contextului actual, care riscă să pună în pericol chiar democrația și statul de drept - fenomenul fake news - și ieri am avut un exemplu de paradă. Manipularea de orice fel a informației de interes public și un populism crescut care amăgește cu minciuni și promisiuni prea puțin sustenabile sunt potențiale pericole la adresa democrației", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, în conferința "Educația rescrie povestea" - aniversarea a 5 ani de Teach for Romania.

Șeful statului a dat ca exemplu declarațiile unor politicieni potrivit cărora Uniunea Europeană ar fi vinovată pentru diferitele probleme din România.

"Auzim în ultima perioadă cum că UE ar fi vinovată pentru diferitele problemele din România. De fapt, asemenea afirmații nu reprezintă decât modul unor politicieni de a-și ascunde propriile eșecuri și de a găsi un vinovat de serviciu. Riscul este ca, din lipsa unor cunoștințe legate de relația și statutul României în Uniune, astfel de atacuri să devină credibile. Singura formă de imunizare împotriva populismului și a demagogiei este educarea copiilor și a tinerilor în ceea ce privește drepturile, libertățile și responsabilitățile pe care le au, precum și în ceea ce privește modul în care funcționează statul și economia", a precizat președintele.

El a subliniat că Teach for Romania este un foarte bun exemplu al unei inițiative bazate pe voluntariat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6274 secunde