Investiții de peste un milion de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea comunei Limanu

401
1
Investiții de peste un milion de euro  din fonduri europene pentru dezvoltarea comunei Limanu - nicolaeurdeainvestitiiunmilioneu-1464280454.jpg
Primarul Nicolae Iustin Urdea continuă strategia de dezvoltare a comunei Limanu și are în plan mai multe proiecte în beneficiul locuitorilor. După luni îndelungate în care, alături de echipa sa, a lucrat la diverse proiecte, iată că rezultatele pozitive nu au întârziat să apară.

Zilele acestea, administrația publică locală a primit răspunsul de la cei responsabili și au fost anunțați că au câștigat două proiecte de concurs de maxim interes pentru comuna Limanu. Mai exact, este vorba despre construirea unui cămin cultural și a unei grădinițe cu program prelungit.

"Suntem extrem de fericiți, deoarece a fost un concurs de proiecte al cărui punctaj maxim era de 80 de puncte. Noi am câștigat cu punctajul maxim, astfel că, în scurt timp, vom demara cele două proiecte. În primul caz, este vorba despre renovarea, modernizarea și dotarea unui cămin cultural în 2 Mai, care aparține administrativ de comuna Limanu. Pentru acest proiect, am obținut finanțare europeană în valoare de 500.000 de euro. Căminul cultural va avea mai multe funcționalități - va găzdui evenimente culturale, va cuprinde un spațiu pentru o sală de sport și va avea și un spațiu pentru diverse cercuri artistice în domeniul muzical. Totodată, va fi dotat cu instrumente muzicale precum pian, vioară, clarinet, flaut. Avem profesori de muzică care să-i îndrume pe copiii care vor să performeze în acest domeniu și, dacă o să fie nevoie, vom angaja și specialiști în domeniu", a declarat primarul Nicolae Iustin Urdea.

El a mai adăugat că, în scurt timp, se va proceda la elaborarea proiectului tehnic, după care va urma cel de achiziție, iar lucrările ar putea începe la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, terme-nul de execuție fiind de aproximativ un an.

Cel de-al doilea proiect ce va fi finanțat tot din bani europeni vizează construirea unei grădinițe cu program prelungit în comuna Limanu.

"Grădinița va fi amplasată la intrare în localitatea Limanu, la o distanță de aproximativ doi kilometri de Șantierul Naval Daewoo, astfel că și părinții celor ce muncesc acolo să poată beneficia de serviciile noii unități preșcolare. Ca și construcție, va avea cinci săli de clasă, dormitoare, bucătărie, sală de masă, sală de activități culturale și artistice, dar și o curte cu locuri de joacă. Practic, clădirea va avea 500 de metri pătrați, iar restul, de 1.500, va fi numai pentru spațiul de recreere. Noua unitate preșcolară va putea găzdui 100 de copii. La fel ca și la căminul cultural, și pentru acest proiect ne-a fost alocată suma de 500.000 de euro", a mai spus primarul Nicolae Iustin Urdea.

El a mai explicat că noua construcție va începe în luna septembrie și va dura aproximativ un an.

Printre altele, șeful administrației din comuna Limanu a spus că era nevoie foarte mare de o nouă grădiniță, deoarece populația s-a mărit. Astfel, dacă în anul 2.000 erau 3.600 de locuitori, astăzi, comuna are 6.500 de cetățeni.

Pe de altă parte, în aceste zile, se află în desfășurare licitația pentru atribuirea contractului ce vizează modernizarea a opt kilometri de drumuri la 2 Mai - Limanu - Vama Veche. Suma alocată pentru acest proiect este de 800.000 de euro, iar banii provin din bugetul local.

"Lucrările vor dura aproximativ opt luni. Vom începe în luna iunie, mai întâi la Limanu, pentru că traficul nu este chiar așa de intens în această perioadă, și, după terminarea sezonului estival, vom continua la 2 Mai și Vama Veche", a mai explicat primarul Nicolae Iustin Urdea. 

Comentează știrea

gigi
27 mai 2016
minciuni

Nu stiu cat a platit acest penal la Cuget, ca sa-i faceti reclama, dar minte cu nerusinare. Sa va scriu de ce: mizerie, gunoaie, strazi sparte, drumuri prafuite, nu e canalizare, nu sunt gaze, nu e nimic frumos sau util facute de el. Si-a facut afacerile lui, are dosare penale si atat. Un jeg cu fatza umana. Sper sa fie trimis la groapa ilegala de gunoi a comunei.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6988 secunde