"Interpelare" către Direcția Generală de Afaceri Europene a CJC

561
1
Direcția Generală de Afaceri Europene este una dintre cele șapte direcții din subordinea Consiliului Județean Constanța (conform organigramei publicate pe pagina de internet a instituției) și este condusă, în prezent, de Constantin Brăgaru. Prin intermediul direcției amintite, județul Constanța ar trebui să fie beneficiarul unor fonduri substanțiale provenite din spațiul european, tot în sarcina acesteia că-zând și consilierea administrațiilor locale constănțene în vederea accesării proiectelor europene. Direcția Generală de Afaceri Europene este, totodată, și principalul punct de informare în ceea ce privește calitatea noastră, a românilor, de proaspeți cetățeni europeni, drepturile și obligațiile ce ne revin din acest statut.
Până acum cele mai multe informații apărute în presă în legătură cu activitatea Direcției Generale de Afaceri Europene a Consiliului Județean Constanța au vizat, în special, deplasările în străinătate ale consilierilor județeni și ale angajaților direcției în scopul declarat al documentării și instruirii și mai puțin proiectele pe care direcția a reușit să le implementeze. Mai mult chiar, se vehiculează ipoteza că direcția cu pricina nu ar fi avut, până acum, prea mari reușite în domeniul în care activează, în ciuda faptului că numărul angajaților direcției a crescut considerabil comparativ cu începuturile activității.
Din acest motiv, prin intermediul unei adrese și în virtutea Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, am solicitat, zilele trecute, conducerii direcției CJC și informații cu privire la proiectele europene demarate și derulate la nivelul județului Constanța, începând cu 1 ianuarie 2007, valoarea respectivelor proiecte, stadiul în care se află acestea, domeniile și beneficiarii. De asemenea, prin intermediul aceleiași adrese, am solicitat și informații cu privire la numărul de angajați din cadrul direcției precum și evoluția organigramei. O altă întrebare se referă la proiectele dezvoltate de direcția condusă de Constantin Bră-garu, din momentul în care acesta a preluat-o, în ce domenii au fost derulate, câte au fost finalizate și, mai ales, sumele de care a beneficiat județul Constanța de pe urma acestora.
Adresa a fost depusă luni, 10 septembrie, la Serviciul de Relații Publice al Consiliului Județean Constanța, unde a fost înregistrată la poziția 81, iar termenul de rezolvare dat de autoritatea județeană este de zece zile.
Demersul de informare a locuitorilor județului Constanța, inițiat de cotidianul "Cuget Liber", conform Legii nr. 544/2001, va continua de acum înainte cu solicitarea, periodică, a unor informații referitoare la activitatea autorităților locale și județene, oferind, astfel, posibilitatea constănțenilor să obțină răspunsuri la întrebările pe care le au în ceea ce privește administrarea banilor publici, transparența în luarea deciziilor la nivelul autorităților locale și județene sau proiectele de interes comun derulate în județul de la malul mării.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.971 secunde