Deputatul Gheorghe Dragomir:

"Îi cerem lui Victor Ponta să nu sfideze Justiția"

2360
2

Articole de la același autor

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal susține că faptele "greilor" din PSD constituie un adevărat atac la de-mocrație, la poziția de stat de drept consolidat a României.

"Grupul de interese din PSD joacă soarta țării în funcție de libertatea unor indivizi penali, fapt pentru care îi cerem lui Victor Ponta să nu sfideze Justiția, să vină în Parlament la vot și să discute cu colegii social - democrați pentru a-i determina să înțeleagă că solicitările venite din partea Justiției nu pot fi tergiversate la Comisiile Juridice. Victor Ponta ar trebui să le solicite parlamentarilor PSD-UNPR-PC să participe la plen, să asigure cvorumul și să voteze la vedere. Mai mult, președintele PSD ar trebui să ceară și Ecaterinei Andronescu, și lui Ioan Adam, și tuturor celor afectați de o cerere a Justiției să își dea demisia din Parlament", a declarat președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dra-gomir. El a mai adăugat că liberalii consideră că, dacă Victor Ponta ar ajunge președinte lucrurile nu ar sta tocmai bine în țara noastră.

"Dacă Victor Ponta care a demonstrat în repetate rânduri că nu este un om liber, ci un personaj manevrat, la comanda baronilor din PSD, ar ajunge președintele României atunci există un risc foarte mare ca statutul de drept și democrația să devină istorie în țara noastră. Dovadă stau declarațiile din aceste zile ale lui Victor Ponta, care își permite atacuri la adresa DNA și a Justiției. Îi cerem să înceteze orice fel de atacuri sau glume la adresa sistemului judiciar. Pe de altă parte, declarația textuală a premierului în care a spus că Dan Șova nu trebuie arestat este de neacceptat și ar trebui să ducă la retragerea lui Victor Ponta din cursa pentru Președinție", a mai spus Gheor-ghe Dragomir.

În altă ordine de idei, Dragomir a mai precizat că Alianța Creștin - Liberală va apăra ca și până acum statul de drept și democrația din România și nu va agrea nicio formulă prin care PSD va încerca să pună parlamentarii mai presus de ceilalți cetățeni.

Comentează știrea

iulia
22 octombrie 2014
locuri sigure

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

crestinul democrat
23 octombrie 2014
cameleonism

Dupa cum confirma si poza , Dragomir are obrazul din ce in ce mai gros . Se face ca uita faptul ca PNL , alaturi de PSD a atacat brutal justitia , statul de drept si democratia in 2012 . Astazi , acest fals liberal nu este mai democrat ci mai gras .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4086 secunde