Guvernul îngroapă agențiile de turism

453
1
Guvernul îngroapă agențiile de turism - agentiiledeturismjpeg-1502896702.jpg

Articole de la același autor

ANAT a anunțat că plata defalcată a TVA-ului ar putea duce la închiderea multor agenții și migrarea clienților către agențiile din-afara țării


Reprezentanții agențiilor de turism au anunțat că nu sunt de acord cu introducerea plății defalcate a TVA-ului. "Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) respinge proiectul de ordonanță privind defalcarea TVA și avertizează că o astfel de măsură va afecta grav agențiile de turism și management al călătoriilor. Eventuala aplicare a ordonanței va aduce costuri suplimentare agențiilor care, într-un final, se vor traduce prin pierderi de clienți. Acest lucru va fi determinat de alocarea de resurse umane suplimentare, creșterea numărului de tranzacții bancare, implicit a dublării costurilor bancare aferente, creșterea prețurilor din cauza creșterii costurilor agenției, închideri voluntare de companii și faliment în lanț", precizează conducerea ANAT.


Potrivit acesteia, există riscul major de eroare dat de sistemul extrem de complicat, ce va genera amenzi și penalități foarte mari, dar și riscul de pierdere a clienților în favoarea agențiilor de turism cu sediul în afara României, agenții care nu vor avea proceduri atât de complicate.


"Considerăm că această măsură ar leza grav tocmai activitatea contribuabililor corecți, cu precădere a IMM-urilor românești. Defalcarea TVA va afecta atât plățile realizate de companie, cât și încasările de la client. Mai exact, agențiile vor face două plăți în loc de una singură, în două conturi diferite, astfel timpul necesar gestionării și contabilizării facturilor de furnizor va crește", explică președintele ANAT, Alin Burcea.


Asociația Națională a Agențiilor de Turism susține că va crește și numărul de operațiuni și documente de procesat și verificat, iar activitatea de zi cu zi a firmelor se va îngreuna, mai ales că viramentul TVA trebuie efectuat în trei zile lucrătoare de la data încasării. "Să nu uităm plățile prin card, la care de asemenea trebuie determinat zilnic TVA-ul încasat pentru efectuarea viramentului, în aceleași trei zile lucrătoare de la data încasării", completează Alin Burcea.


Comentează știrea

aparate de etichetat
16 octombrie 2017
feedback

din pacate o astfel de procedura dauneaza foarte grav mediul de afaceri deoarece sunt directionari catre turism foarte multi bani europeni. recent am cititi ca se vor accesa fonduri si pentru domeniile software si hardware precum https://www.itdepot.ro/aparate-de-etichetat-preturi-267

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9293 secunde