Stirile zilei de Vineri, 21 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Guvernul Grindeanu a picat. Mingea trece în terenul președintelui Iohannis

Ştire online publicată Joi, 22 Iunie 2017. Autor: Carmen MOCANU
Prima moțiune de cenzură depusă de un partid împotriva propriului Guvern a trecut de Parlament. 


Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost inițiată de parlamentarii PSD și ALDE împotriva Guvernului Grindeanu fiind votată, ieri, în plenul reunit al Parlamentului. Pentru a fi adoptată era nevoie de cel puțin 233 de voturi „pentru”.


Parlamentarii social democrați constănțeni au votat moțiunea, așa cum au anunțat încă de zilele trecute. La final, a reieșit că moțiunea a avut 251 de voturi valabil exprimate, dintre acestea 241 fiind „pentru”, iar alte 10 „împotrivă”, ceea ce înseamnă că Guvernul Grindeanu a fost demis. 


Chiar dacă mulți credeau că Alianța PSD-ALDE va fi ajutată de UDMR pentru a trece moțiunea, senatorul UDMR, Cseke Attila, a anunțat încă de la început că parlamentarii formațiunii nu participă la dezbaterea și la votul moțiunii de cenzură. În schimb, cei 17 deputați aparținând minorităților naționale au fost prezenți și fiecare a votat cum a crezut de cuviință, la final dovedindu-se că ei au fost cei care au înclinat balanța pentru ca moțiunea să treacă.


„Noi nu am negociat nimic, nu vrem să negociem nimic, nu ne interesează acest război”, a spus liderul grupului, minorităților, Varujan Pambuccian. 


Deși prezente în sală, celelalte grupuri parlamentare, PNL, USR și PMP, nu au votat. 


În cadrul dezbaterilor, printre altele, premierul Sorin Grindeanu a declarat că a acceptat funcția de prim-ministru pentru că liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a promis că este prietenul său și că îl va susține. De asemenea, premierul Grindeanu a afirmat că jocul cu excluderile din PSD trebuie să înceteze, deoarece nu ajută România în niciun fel.


În plus, el a mai spus că PSD riscă să piardă guvernarea dacă își va da jos propriul Guvern deoarece este posibil ca președintele Klaus Iohannis să nu mai accepte un premier de la PSD. 


Ulterior, după ce moțiunea a trecut de vot, Sorin Grindeanu a declarat că speră ca situația să nu se repete peste șase luni și că va rămâne în PSD. În replică, Liviu Dragnea a spus că el nu face vânătoare de vrăjitoare, nu plătește polițe, însă Grindeanu nu mai este membru PSD. Liderul social-democrat a menționat că este sigur că șeful statului va accepta propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier. Dragnea spune că are patru variante, dar va merge cu o singură propunere.


Pe surse, se vehiculează deja că Florin Georgescu, prim vice-guvernatorul BNR, ar fi prima propunere pentru funcția de premier a lui Liviu Dragnea, după demiterea Executivului Grindeanu. Pe de altă parte, și din miniștrii fostului Guvern Grindeanu, ar urma să rămână unii pe posturi, cum ar fi Sevil Shhaideh, Carmen Dan și Lia Olguța Vasilescu. 


În altă ordine de idei, tot ieri, președintele Klaus Iohannis a fost informat și a luat act de rezultatul votului din Parlament de la moțiunea de cenzură. Potrivit purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, șeful statului urmează să organizeze luni consultări cu partidele parlamentare.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.84 secunde