Guvernul a aprobat proiectul. Cum se finanțează penitenciarele
181
Articole de la același autor
Demisii în partidul lui Tăriceanu. O întreagă organizație ALDE din Constanța a demisionat
12 Februarie 2018
Deputatul Bogdan Huțucă, despre "creșterile" salariilor: "PSD și ALDE au tras țeapă românilor"
07 Februarie 2018
Primarul Făgădău apelează la constănțeni ca să stabilească soarta Cazinoului. Ce intenții are
15 Februarie 2018
Sondaj privind soarta Cazinoului. Sunteți de acord ca Primăria Constanța să se împrumute pentru a fi restaurat?
16 Februarie 2018
Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, în proiect se prevede că finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate acesteia se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
"În ceea ce privește finanțarea penitenciarelor - spital, aceasta se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la finanțarea spitalelor publice din rețeaua ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie", se arată în comunicat.
Totodată, prin proiect se propune abrogarea Legii nr. 48/2012 privind finanțarea activității ANP și a unităților subordonate, în scopul detalierii tuturor surselor de venituri ale sistemului administrației penitenciare, pe tipuri de unități penitenciare.
"Conform prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, penitenciarele, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, centrele educative, centrele de detenție pot realiza venituri proprii din munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, în această categorie de venituri fiind incluse veniturile din prestări servicii cu persoanele private de libertate în interiorul sau exteriorul locului de deținere și veniturile din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie - precum produse vegetale, produse animaliere, produsele confecționate de persoanele private de libertate în cadrul activităților educative de tip ocupațional", se precizează în comunicat.
De asemenea, inițiativa legislativă prevede că unitățile pot arenda terenuri, încasa chirii, donații și sponsorizări, de asemenea pot obține venituri din activități de prestare servicii, în condițiile legii.
Reprezentanții Ministerului Justiției au mai transmis că aceste venituri sunt încasate, în condițiile legii, de către Administrația Națională a Penitenciarelor sau de unitățile aflate în subordinea acesteia, după caz, în scopul finanțării parțiale sau totale a cheltuielilor curente și de capital.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 21 Martie 2018
Vineri, 16 Martie 2018
Sâmbătă, 17 Februarie 2018
Vineri, 09 Februarie 2018
Vineri, 02 Februarie 2018
Marţi, 20 Martie 2018
Vineri, 02 Martie 2018
Joi, 01 Martie 2018
Joi, 08 Februarie 2018
Miercuri, 07 Februarie 2018