Gigi Chiru se apropie de Mazăre în sondajul pentru Primăria Constanța

5014
39
Gigi Chiru se apropie de Mazăre în sondajul pentru Primăria Constanța - gigichiru2-1335109840.jpg

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Compania Da Easy Way pe aproximativ 1.200 de persoane din Constanța, cu vârste de peste 18 ani, Partidul Social Democrat (PSD) ocupă un loc fruntaș în ierarhia partidelor politice, în funcție de simpatia de care se bucură în rândul electoratului. În acest caz, respondentul a avut de ales un singur partid față de care are cea mai mare simpatie.

Potrivit sondajului, social democrații au fost poziționați pe primul loc de 34,08 % dintre persoanele care au participat la sondaj. Pe locul doi se află Uniunea Social Democrată (USL), cu un procentaj de 9,40 %, la mică distanță de Partidul Democrat Liberal (PDL), cu 9,10 %. Pe locul 4 se află Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), cu un procentaj de 5,97 de procente, urmat de PNL-PC - 5,87 %. 


Dintre persoanele participante la sondaj, un procent de 27,22% au considerat că niciun partid nu este simpatic, iar 4.30% au răspuns cu "Nu știu".
Referitor la opțiunile de vot pentru Primăria Constanța, 49,23 % l-au pus pe Radu Mazăre pe primul loc, urmat de Christian Gigi Chiru, cu 24,68 de procente, Claudiu Palaz - 5,70%, Gheorghe Donțu - 2,39%, iar Marian Vasiliev a înregistrat 1,60 de procente.
Dintre cei intervievați 4,20% au spus că nu ar vota pe niciunul dintre ei, iar 12,20% că nu știu pe cine ar vota.


În ceea ce privește opiniile respondenților față de politicienii locali, 28,65% au spus că au o părere foarte bună despre Christian Gigi Chiru, iar 23,55% au spus că nu au o părere prea bună. De asemenea, 36, 40% au spus că nu au auzit de el, în timp ce 11,38% au precizat că nu au nicio părere. În ceea ce-l privește pe Radu Mazăre, 80,76% au spus că au o părere foarte bună, 17,17% au răspuns că nu au o părere bună iar 1,76 că nu au nicio părere despre el. Tot la această întrebare, 15,30% au răspuns că au o părere foarte bună despre Claudiu Palaz, 43,37 au spus că nu au o părere prea bună despre el, 32,18% nu au auzit de el iar 8.93% nu au nicio părere. Despre Maria Stavrositu 10,92% spun că au o părere foarte bună, 31,69 % o părere nu prea bună, 46,45 nu au auzit de ea, iar 10,92% nu au nicio părere. Despre liberalul Puiu Hașotti, 23,52% spun că au o părere foarte bună, 39,62% o părere nu prea bună, 23.03% nu au auzit de el, iar 11,53 % nu au nicio părere. În ceea ce-l privește pe senatorul Mircea Banias, doar 7,18% au o părere bună despre el, 42,71% nu au o părere prea bună, 37,79% nu au auzit de el, iar 12.30% nu au nicio părere. 


La "categoria" notorietate și vizibilitate, Christian Gigi Chiru are 52,50% notorietate și 63,59% vizibilitate. În același timp, Radu Mazăre are o notorietate de 97,93%, iar vizibilitate de 99,69%. De asemenea, Claudiu Palaz beneficiază de 58,67% notorietate și de 67,60% vizibilitate. 


Sondajul a fost efectuat de compania Da Easy Way și a fost de tip "ad hoc" în rândurile populației adulte a municipiului Constanța. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion probabilistic, stratificat, reprezentativ pentru populația adultă, volumul eșantionului fiind de aproximativ 1.200 persoane, iar marja de eroare maximă fiind de plus/minus 2,6%, cu o probabilitate de 95%.
Interviurile față în față au fost efectuate la domiciliul respondenților, în perioada 31.03-8.04. 2012, în municipiul Constanța.

Comentează știrea

39 comentarii. Pagina 4 din 4. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 
Alin
9 mai 2012
Ghiru este Chiru

Chiru este un om serios cu familie si copii care cunoaste ce este responsabilitatea, e roman si dobrogean, se trage din familia Racovita (Emil Racovita era fratele bunicului sau). Pe langa acea fundatie de care vorbeai tu si pe care o are de ani buni, de cateva saptamani a deschis si primaria constantenilor pentru ca noi avem nevoie de un primar care sa ne asculte, care sa il intereseze bunastarea locuitorilor din Constanta. La ce ne ajuta acum ca Mazare face investitii peste mari si tari? Poate ca a facut si el cate ceva pentru Constanta in acesti 12 ANI...dar era normal sa faca mult mai mult decat atat si sa nu batjocoreasca in ultimul hal femeile din oras. Acest lucru, pentru mine a pus capac...

Răspuns la: Cine este Ghiru ?
Adăugat de : mhai, 23 aprilie 2012
Cine este Gigi Chiru si ce a facut el pana acum ? De ce nu ii verifica nimeni fundatia aceea minune cu care se tot lauda ? De ce nu ii verifica...
madalina
9 mai 2012
chiru invinge

vrem pe cineva care sa sa vb cu noi ca de la om la om,sa se preocupe de soarta constantenilor ,nu sa fie tot timpul plecat din tara cu fete dezbracate prin insule exotice

rzvan
9 mai 2012
ne pasa de constanta

A fost Iliescu si sa dus,a fost Basescu si se duce,a venit timpul,dupa 12 ani,sa plece si Mazare. Ce mai vrea sa dovedeasca in al patrulea mandat?Dupa cum merge,deja face lucruri IMPOTRIVA constantenilor si vointei noastre. Pana acum n-am avut cu cine vota,dar acum este baiatul asta curajos care se bate cu mafia lui Mazare,Christian Gigi Chiru!Constanta merita mai mult!

lavinia
9 mai 2012
un viitor mai bun

ce mai vrea mazare sa dovedeasca in al patrulea mandat?dupa cum merge ,deja face lucruri impotriva constantenilor si impotriva vointei noatre.nu trebuie sa i acordam si mandatu asta,constanta are nevoie de o schimbare.

rzvan
9 mai 2012
ne pasa de constanta

probail a lasat tot ce-i frm la urma...in mandatu' asta o vrea sa vanda cta

teodor
9 mai 2012
NU, nu ne pasa de Constanta

Pentru ca daca ne interesa de Constanta, de mafia din Constanta, de numarul pustilor care se plimba in masini scumpe fara permis de conducere ; de mizeria din oras ; de pretul gigacaloriei (unde sefu radet e pus de mazare nu de boc asa ca numai va kkti pe voi ); de limbajul folosit de edilul ales ; de intentia de a se transforma intr un mare bordel.... s-ar iesi in strada. Si maine iesiti la vot... sa vedem cum intelegeti voi situatia din Constanta

Anne
10 mai 2012
impresii

Impresia mea este ca degeaba ne agitam, degeaba ne certam intre noi. Mazare este prea adanc ingropat in relatiile cu diverse "unitati|" atat din c-ta cat si din afara. Ies prea multi bani si nu o sa renunte usor. Iar restu? Restul candidatilor sunt constant haituiti de "mazaristi" se arunca replici rasiste (pro naziste). Haideti sa fim civilizati sa aratam ca am primit educatie. sa nu ne mai judecam, jignim.

sorina
1 iunie 2012
succes chiru

inca putin si dl chiru va castiga alegerile, avem nevoie de aceasta schimbare.

vasilica
7 iunie 2012
Mazare, Rio te asteapta !

Dl Mazare, care in paranteza fie spus, nu prea e nume de roman ci de rrom, de abia a obtinut 54% cu 4 ani in urma in turul doi, dar mai ales acum cand Constanta arata ca o cocina, ma indoiesc ca va mai obtine un procentaj suficient. Peste tot intalnesc oameni nemultumiti pe care nu-i intereseaza cine iese, numai sa scape de el si de abuzurile lui. Daca Chiru va atrage spre el voturile nemultumitilor, dl Mazare ar trebui sa-si rezerve o cursa spre Brazilia lui iubita, ca ma indoiesc ca-si va mai putea bloca dupa aia dosarele la DNA. Deh, PSD-ul te apara, dar numai cand cotizezi la partid.

39 comentarii. Pagina 4 din 4. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2901 secunde