Gigi Chiru îi trimite scrisori lui Mazăre

1287
Gigi Chiru îi trimite scrisori lui Mazăre - 9711caea19f6de8e89081971b4dec423.jpg
Președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, s-a ținut de cuvânt atunci când le-a promis angajaților de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța că se va implica pentru a-i ajuta în privința salariilor foarte mici pe care le primesc de la Primăria Constanța. În cursul zilei de ieri, Chiru a adresat o scrisoare primarului municipiului Constanța, Radu Mazăre, pe care-l găsește răspunzător de soarta acestor oameni care se luptă cu sărăcia.
"În calitate de președinte al Organizației Județene Constanța a Partidului Democrat Liberal vă solicit public să luați măsurile necesare pentru soluționarea problemelor ridicate de salariații Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța. Realitatea fără echivoc ne demonstrează că soluția se află la îndemâna autorității locale, a cărei activitate o «dirijați» în mod activ și autoritar", își începe Chiru scrisoarea adresată lui Mazăre.
Mai mult, pentru a-i demonstra că există bază legală ca acei oameni să primească salarii mai mari, Chiru face referire la Legea 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale.
"Legea stipulează că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele
de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. Consider că este cât se poate de clar că mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia sunt numai atributul autorității locale, adică a primarului și a Consiliului Local.
Ca atare, vă solicit pe această cale să vă achitați de obligațiile morale dar mai ales legale pe care le aveți față de salariații Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța. Nu în ultimul rând, consider că puteți identifica inclusiv fondurile necesare pentru reabilitarea Căminului și îngrijirea mai bună a vârstnicilor din Cămin. Îmi exprim speranța că veți da curs solicitării mele și că, astfel, veți ține cont de necazul oamenilor și nu de interesul politic de moment", își încheie Christian Gigi Chiru scri-soarea către Mazăre.
De câteva zile, din cauza salariilor mici și a volumului mare de muncă, angajații de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța au inițiat un protest. Pentru a ieși din impas, o angajată a Căminului i-a telefonat președintelui PDL Constanța Gigi Chiru, căruia i-a solicitat să vină la fața locului pentru a discuta despre nemulțumirile cu care se confruntă. În aceste condiții, joi, Gigi Chiru s-a deplasat la Cămin și a luat la cunoștință despre problemele salariaților care au venituri foarte reduse în comparație cu munca prestată.
"Am ajuns la concluzia că este o manipulare și cineva și-a bătut joc de acei oameni. Primăria Constanța este ordonatorul principal de credite care s-a angajat să administreze acel cămin și tot ea este cea care încasează niște sume reprezentând pensiile acelor oameni care stau acolo. Tot Primăria Constanța este responsabilă de salariile acelor angajați", a declarat Gigi Chiru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2471 secunde