Ghetoul din Tomis Nord - amenințarea persistă!

1613
1

Articole de la același autor

Deși a făcut foarte multă vâlvă în momentul lansării sale în luna martie, subiectul cartierului de containere pe care primarul Radu Mazăre dorește să îl construiască în zona Tomis Nord pare să se fi stins destul de repede.

Vocile care criticau această idee și care aminteau în repetate rânduri de pericolele pe care lansarea unui astfel de proiect le ridică s-au stins. În plus, petiția on-line intitulată "Nu vrem ghetou de containere la Grăniceri", care a fost demarată la momentul respectiv, deși a avut o pornire spectaculoasă, nu a reușit să strângă mai mult de 248 de semnături. Ultima semnătură împotriva construirii unui astfel de cartier, pe care mulți l-au numit "viitor epicentru al infracționa-lității", datează din luna aprilie, semn că isteria generală nu a durat mai mult de o lună.
În ciuda acestor aspecte, nemulțumirea oamenilor este departe de a se fi încheiat. De altfel, la secțiunea de comentarii asociată petiției, există persoane care încă cer cu disperare ca acest proiect să nu fie demarat.
"Apărăm viața noastră și liniștea cartierului Tomis Nord. Sunt de acord că trebuie făcut ceva și pentru amărâții din Constanța, însă să se amplaseze containerele în afara orașului, iar soluția primarului de a nu plăti chirie, utilități și
a-i hrăni în cantină socială este o încurajare la parazitism. Haideți să ne unim constănțeni! Să dăm afară și paraziții și primarul lor, că al meu nu este. Constănțeni, suntem o forță, haideți să le arătăm că nu decid ei viitorul", comentează pe site Rodica Olaru.
Menționăm că, deși nu s-a mai prezentat cu ea în media de ceva vreme, probabil de frica unui noi val de reacții, primarul își păstrează ideea de a aduce mii de persoane fără locuință în zona Tomis Nord. Aceasta va fi aplicată în perioada februarie - martie a anului viitor, când vor fi amplasate primele 504 de containere. Cea de-a doua tranșă de 504 de locuințe va fi construită până în septembrie 2012, urmând ca, în primăvara și toamna lui 2013, să fie amplasate ultimele module ce în total cumulează 1.008 locuințe. Astfel, până la sfârșitul anului 2013, vor fi construite 4.016 de apartamente-container pentru care, în momentul demarării proiectului, erau deja înscrise aproximativ 4.800 de persoane.

I-a bătut soarele în cap pe angajații Primăriei
"Cuget Liber" a încercat să afle câte dosare au fost depuse în acest sens până la ora actuală, pentru a informa locuitorii din Tomis Nord cu privire la numărul de "musafiri" pe care îi vor avea începând cu primăvara lui 2012. După mai multe telefoane pe la departamentele primăriei, viceprimari și purtători de cuvânt de negăsit, am dat de Șeful Serviciului Distribuire Pachete din cadrul Primăriei Constanța, Iulia Zahariciuc, care, deși era în concediu, a răspuns apelului. Totuși, Zahariciuc nu a putut să dea o cifră concretă, menționând că este posibil ca acestea să se fi schimbat în ultimele două săptămâni de când este în concediu. Întrebată câte dosare erau depuse în momentul în care a plecat în vacanță, reprezentanta primăriei a specificat că nu mai ține minte, "pentru că este așa cald și așa soare afară"!
Probabil că, în stilul tipic românesc, scandalul va începe abia în momentul în care se va demara amplasarea propriu-zisă a containerelor, când oamenii din Tomis Nord se vor trezi că s-au învecinat cu toată zona peninsulară. Reamintim că cei care nu doresc construirea unui cartier din containere în zona Tomis Nord - Grăniceri pot semna petiția accesând link-ul http://www.petitieonline.ro/petitie/nu_vrem_ghetou_de_containere_la_graniceri-p35797059.html.



Comentează știrea

4run
15 iulie 2011
4run

www.4run.ro a alergat si la Marea Neagra Am dat o fuga pe faleza din Mangalia si in acelasi timp, schimband suprafata de sub picioare, am alergat pe plajele de la Marea Neagra. Pentru inceput in Saturn, Venus, Aurora, Jupiter si Neptun. Nisipul era ud, marea era agitata, Soarele era sus pe cer.  www.4run.ro a ajuns la 90 de locatii de alergat, dintre care 5 sunt lovite de briza racoroasa a marii: Constanta, Mangalia, Saturn, Jupiter si Neptun.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Iulie 2011
Stire din Politică-Administrație : Cazinoul, la mâna constănțenilor
Pagina a fost generata in 1.5708 secunde