GHETOU LA CONSTANȚA / 3.500 de oameni fără adăpost vor fi aduși în Tomis Nord

3459
19
GHETOU LA CONSTANȚA / 3.500 de oameni fără adăpost vor fi aduși în Tomis Nord - henricoandamediafaxfotomariusvas-1333366663.jpg
În urmă cu puțin timp a fost pusă piatra de temelie a cartierului de locuințe pentru nevoiași "Henri Coandă", în care se vor muta aproximativ 3.500 de persoane.

Ocuparea imobilelor se va face în două etape, una în luna mai, iar cea de-a doua în luna septembrie.

Pentru a se stabili cine va primi o locuință în noul cartier constănțean, au fost analizate 2.600 de dosare.

Anul acesta, doar o parte dintre cei care au depus dosare se vor putea muta în casă nouă, ceilalți solicitanți aflați pe liste urmând să primească locuințe abia anul viitor, când Primăria ar urma să construiască un nou astfel de modul al catierului mai sus amintit.

Blocurile nu vor fi realizate din containere, ci vor fi blocuri pe structură metalică, executate de o firmă israeliană, aceeași care se ocupă și de asfaltarea drumurilor din Constanța.

Costul per persoană pentru o astfel de locuință este de aproximativ 2.600 de euro. Banii vor fi achitați firmei contractate într-un interval de trei ani, în rate cu dobândă.

Cei care nu vor respecta legea și vor comite ilegalități, vor fi dați afară din locuințe.

Locuințele din cartierul "Henri Coandă" sunt de trei tipuri:

- unele pntru care locatarii nu vor plăti nimic

- locuințe pentru care beneficiarii vor plăti apa și electricitatea

- locuințe pentru care locatarii vor plăti apa, electricitatea și o chirie modică. 

Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Miruna
2 aprilie 2012
pt nr 1 si 2, constatean si tomis

nu ati inteles inca faptul ca mazare,printre multe alte ticalosii, vrea sa se razbune pe toti care nu l-au votat sau i se impotrivesc??..or zonele de nord ,nord est si nord-vest ale orasului nu prea l-au votat pe drogat

dar de ce sa nu platesca?
2 aprilie 2012
dar de ce sa nu platesca?

Locuințele din cartierul "Henri Coandă" sunt de trei tipuri: - unele pntru care locatarii nu vor plăti nimic - locuințe pentru care beneficiarii vor plăti apa și electricitatea - locuințe pentru care locatarii vor plăti apa, electricitatea și o chirie modică. De ce primele 2 categorii nu platesc? De ce sa-i tin eu in spate din taxele si impozitele pe care le voi plati evident majorate ca sa poate fi acoperite cheltuielile? Dupa ce ca li se acorda un acoperis deasupra capului - sa mearga sa munceasca ca sa-si platesca utilitatile, nu sa ne incarce pe noi bun platinici, adica eu imi rup spinarea cu 2 joburi si platesc de imi ies ochii din cap si ptr electricitate si ptr apa si ptr chirie si astia dupa ce ca li se da sa mai stea si moca. RUSINE!

voce din public
2 aprilie 2012
BANII

mazare sa justifice public DE UNDE VIN BANII pt. GHETOU???Daca sunt din buzunarul lui MERGE,daca sunt din banii publici...atunci E OBLIGAT SA LE OFERE locuri de munca la ocupanti,SA RECUPEREZE COSTURILE si locatarii sa aiba si pentru utilitati.

Dony
2 aprilie 2012
Razbunarea lui Mazare

Miruna are dreptate, Mazare se razbuna de fapt pe cei din Tomis Nord. El atrage voturi de la cocalari, manelisti si analfabeti. Din nefericire pentru el, inca mai sunt zone in Constanta in care majoritatea e inca formata din oameni normali, cu ceva creier si statut social, care nu se lasa pacaliti sa.vanduti pe 1kg de ulei. Mazare nu are decat un singur scop ca sa controleze total orasul: distrugerea acestor ultime enclave si imbecilizarea completa a orasului pentru a-l controla total si mai usor dupa bunul plac.

unu` din centru
2 aprilie 2012
o nenorocire care poate fi utilă

Ba io cred că-i mai bine dacă îi strânge pe toți într-un ghetou, să radieze cât mai puțin în oraș, să nu-i mai întâlnești peste tot ori măcar să-i întâlnești mai puțin.

unu` din centru
2 aprilie 2012
cereți o secție de poliție pentru capul vostru

Nu putea să-i ducă înafara Constanței căci nu ar fi stat niciun boschetar acolo, o roiau toți înapoi în Constanța. Apoi, ca să nu vă fie frică seara pe străzi, cereți și voi să facă drogatu` o secție sau măcar un post de poliție la poarta ghetoului. În fine, ce vă tot văietați că vă scade valoarea apartamentelor??? De parcă Tomis Nord ar fi fost cine știe ce zonă bună!!! Tomis Nord nu e decât o margine de oraș! Apoi, parcă proiectul drogatului era pentru zona Grăniceri, iar nu pentru Tomis Nord. Ori cei din Grăniceri se cred că stau în Tomis Nord???

unu` din centru
2 aprilie 2012
scopu` lu` mazzăre

Te înșeli! Singurul scop pe care îl are mazzăre este acela să își mai tragă o șpagă tare din acest "proiect". Că prostimea îl votează din Coiciu sau din Tomis Nord, contează extrem de puțin! Proștii-s proști și-l votează la fel oriunde ar locui.

Răspuns la: Razbunarea lui Mazare
Adăugat de : Dony, 2 aprilie 2012
Miruna are dreptate, Mazare se razbuna de fapt pe cei din Tomis Nord. El atrage voturi de la cocalari, manelisti si analfabeti. Din nefericire pentru...
AM
2 aprilie 2012
voturile le ia

voturile le ia oricum. in cartier toata lumea e nemultumita dar o gramada s-au dus sa-l vada pe mazare. cred ca nu stiu ce o sa-i astepte. Noul ferentari care nu o sa radieze in tot orasul ci numai aici in zona tomis 3, nord, tabacarie si mamaia:) o prostie. Mazare cu partea lui, cu firmele lui de unde-si ia partea face constanta praf.Apoi o sa se ocupe si de Peninsula sa intre in posesia lui indirect desigur.... si gata... fuge in brazilia ...papa ..

ady
2 aprilie 2012
orasul borfasilor

Cu asta a pus capac ; cine va supara pe domnul primar va primii lectii severe de la cei adusi in acest ghetou. Toti borfasii, drogatii se vor aciuia in Constanta si vor traii pe banii nostri . RUSINE DROGATULE !

robert
2 aprilie 2012
huo!

dati-i foc! ca sunt banii vostri.

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Luni, 02 Aprilie 2012
Stire din Politică-Administrație : Cristian Preda, exclus din PDL
Pagina a fost generata in 2.4291 secunde