Gheorghe Slabu refuză "oferta" lui Gigi Chiru

1489
1
Gheorghe Slabu refuză

Cea mai nouă formațiune apărută pe scena politică a țării este curtată din toate părțile însă nu dorește să facă alianță cu nimeni. Este vorba despre Partidul Poporului.
După ce a refuzat o eventuală colaborare cu USL, oamenii lui Dan Diaconescu sunt hotărâți să refuze și un parteneriat cu Mișcarea Populară.
Zilele trecute, PDL a anunțat că nu va încheia la nivel național niciun fel de alianță pentru locale, dar organizațiile județene pot decide să încheie alianțe pe plan local, sub denumirea "Mișcarea Populară", cu sigla inima și culoarea verde.
În acest context, liderul democrat-liberalilor constănțeni, Christian Gigi Chiru, a declarat că a luat în calcul această oportunitate și că va convoca membrii Biroului Permanent Județean al PDL Constanța pentru a discuta despre această chestiune.
"În opinia mea, sunt de acord cu o alianță pe plan local, o alianță în care să avem parteneri de la toate formațiunile politice, mai puțin cele care fac parte din USL", a declarat Chiru. Cu alte cuvinte, și cei de la Partidul Poporului ar putea beneficia de oferta celor de la PDL.
În replică, președintele organizației județene a PP-DD, Gheorghe Slabu, a spus că, așa cum s-a stabilit și la nivel central, nu va face alianță cu absolut nicio formațiune politică.
"Nu intenționăm să facem alianță cu nimeni. Nici cu USL și nici nu dorim să facem parte din Mișcarea Populară. Suntem o formațiune politică nouă în care oamenii din popor au încredere și nu dorim să-i dezamăgim. Stăm destul de bine în sondaje și nici vorbă de vreo alianță. Vom merge singuri la alegeri", a spus Gheorghe Slabu.



Comentează știrea

Constantin
11 martie 2012
Gasca de profitori

Ca Gica Slabu e apropiat de mazare, nu mai e un secret pt nimeni. Il va ajuta indirect pe prietenul mazare avand un candidat la primrie ce nu va trece de 2 %, rupând din coalitia normala in jurul lui Chiru pentru alungarea aventurierilor mazarenicusor de la cheile bugetului Constantei!!! Sa vedeti surprize dupa aceea, când se vor da publicitatii contracte ale Primariei si C.J.!!!!!!!!!!!!!................bineinteles..........achizitii la pret maxim, si vânzări la preț minim, nu se știe asta???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2257 secunde