Se cer demisii în PNL Constanța

Gheorghe Dragomir: "Nu demisionez! Abordarea liderilor de la Centru a fost greșită"

2217
15
Gheorghe Dragomir:

Articole de la același autor

Social-democrații de la malul mării au obținut un scor neașteptat de bun la alegerile de duminică. Practic, au măturat pe jos cu liberalii care își făcuseră calculele și sperau să obțină cel puțin patru mandate de deputați și două de senator în județul Constanța.

La o prezență de 40,84% în tot județul Constanța, la Camera Deputaților, PSD a obținut 44,76%, în timp ce PNL a luat doar 20,27%, ceea ce înseamnă că PNL a obținut doar două mandate de deputați care le revin liberalilor Bogdan Huțucă și Robert Boroianu.

La Senat, situația în județul Constanța arată că PSD a obținut 45,44% iar PNL- 21,64%, astfel că liberalii vor avea doar un senator constănțean, în persoana lui Vergil Chițac.

Șocul înfrângerii i-a luat pe liberali prin surprindere, în timp ce alții se așteptau la un asemenea rezultat dezastruos. În acest context, tot mai multe voci susțin că președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, ar trebui să demisioneze de urgență. Numai că, liderul PNL Constanța nu este de acord cu ei!

Interesant este că una dintre vocile care spun că Dragomir trebuie să demisioneze de la conducerea filialei constănțene este chiar fostul ministru, Lucia Varga, cea pentru care liberalii constănțeni s-au văzut nevoiți să schimbe sloganul campaniei din "100% oameni noi pentru voi" în "Oameni noi pentru voi 100%".

Parașutată de la centru pentru a candida la Constanța pe poziția a doua la Senat, Lucia Varga de-monstrează acum că este perfect adevărată zicala "Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!"

Pe scurt, Lucia Varga nu a mai fost dorită de organizația Bihor de unde provenea, pentru a candida la un nou mandat. În aceste condiții, ea a fost "adoptată" de cei de la Constanța, liberalii de la malul mării sacrificându-și proprii oameni pentru a-i face loc Luciei Varga care spera să prindă al doilea mandat de senator de la Constanța.

"Prea puține demisii la vârful PNL! Procentul foarte slab obținut la aceste alegeri vă obligă, stimați președinți de filiale cu rezultate sub 30%, să vă depuneți demisia de onoare! Așa că, stimați colegi, după cum am spus-o de mai multe ori, în al doisprezecelea ceas, acceptați că ați greșit și lăsați pe altcineva să reconstruiască partidul. Este un semn de minim respect față de membrii și simpatizanții liberali", a spus Lucia Varga.

Cum organizația de la malul mării a luat sub cei 30% este de la sine înțeles că mesajul i se adresează și liderului PNL Constanța, Gheorghe Dragomir.

"Nu demisionez! Nu vreau să comentez! Consider că este o ieșire nervoasă a doamnei Lucia Varga care nu a reușit să obțină mandatul de senator. Mai mult, nu numai că nu demisionez, dar mă aflu printre cei 20 de lideri de filiale care au reușit să obțină un scor peste media partidului pe țară. Sigur că rezultatul de la Constanța nu mă mulțumește nici pe mine. Era de așteptat la o prezență atât de mică la vot. Abordarea liderilor de la Centru a fost greșită încă de la început. La Constanța, chiar s-a muncit în campanie, consider că s-a făcut tot ce a fost omenește posibil, însă nu a fost să fie! Pe de o parte, lumea nu a ieșit la vot și am pierdut voturi multe, pe de altă parte, mesajul de la Centru cu Dacian Cioloș susținut de două partide a fost greșit. Oamenii s-au împărțit între două formațiuni politice. Cu toate acestea, eu cred că acum este momentul să strângem rândurile și să facem o opoziție puternică. În momentul în care cei care au votat cu PSD își vor da seama că au fost păcăliți cu promisiuni fără acoperire vor regreta. Și atunci, peste patru ani, aceștia se vor întoarce spre noi, își vor da seama că noi nu am putut să le promitem acum lucruri care nu ar fi putut să fie susținute", a declarat, pentru "Cuget Liber", liderul PNL Constanța, Gheorghe Dragomir.

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Tomitan
15 decembrie 2016
Nesimtire crasa si coruptie

Stiti de ce ati pierdut in mod lamentabil in Constanta?Hai ca va spun eu, din cauza lichelismului si jigodismului promovat de Dragomir &Co. in cadrul PNL Constanta. Am votat pana acum,PNL, ca fiind singurul partid care a promovat ideile de dreapta, dar pe 11 Dec. a trebuit sa schimb macazul si sa votez USR. De ce am votat USR?Unu, promoveaza aceleasi idei si viziuni politice si doi , NU AU JIGODII.Ion Stelian Cristian macar se zbate si-i pasa de orasul acesta.S-a batut cu Mazare si se bate in continuare cu Fagadau si mafia rosie.Voi ce ati facut?Chefuri si afaceri precum in defunctul USL.La primarie l-am votat pe Chitac,dar celelalte voturi le-am anulat ptr ca mi-a fost scarba de listele pline de corupti si japite ce vroiau sa devina consilieri locali sau judeteni. Dragomir, bai nesimtitule,de ce nu te-ai opus in cazul Varga?De ce n-ai pus piciorul in prag cand ti-au bagat-o pe gat?Te au cu ceva la mana?Ti-au bagat belciugul in nas precum la sclavi?Cei de la Bihor au "cojones" si tu n-ai?Atunci esti un BOU, un TAUR CASTRAT( vezi DEX) In incheiere,dragi liberali,memebri de partid ,curati si onesti, care mai credeti in valorile liberale,daca vreti sa mai aveti sanse sa candidati cu succes sub sigla acestui partid istoric,scapati de aceste lichele si mai ales de BOUL(taurul castrat) de Dragomir.Reformati filiala C-ta din temelii.Succes!

DODO
15 decembrie 2016
da ce-i pe vrute ?

de ce demisie ? DESTITUIRE ! cine l-a numit sa-l si zboare ! incopetentii trebuie sa se dea la fund daca-si iubesc partidul ca astia trag in jos mii de oameni care sperau in ei Si altadata beliti ochii pe cine numiti

Hollywood
15 decembrie 2016
Dragomir

Cu parvenitul ăsta ar trebui măturat pe jos fiindcă nu va demisiona niciodată. Motivul este unul foarte simplu: nu se pricepe la nimic, dacă-l dai jos din politică moare de foame. S-a lins pe gingii cu Mazăre și Constantinescu, acum suge și ceva ciorăpel la noii șefi din politica mare... ăsta-i omul. O lichea și un derbedeu cocoțat precum scroafa în copac. Cum să demisioneze după ce și-a luat clanță și faianță de la PSD? A fost vine lui? Nici vorbă, vina a fost a lui tembela aia de Gorghiu. Plm.

Numarul 4
15 decembrie 2016
Subscriu

La fel am procedat si eu, si pe 11 dec, am plecat din partid si am votat USR. Nu au dorinta reala sa se reformeze, si tin cu dintii de scaune.

Răspuns la: Nesimtire crasa si coruptie
Adăugat de : Tomitan, 15 decembrie 2016
Stiti de ce ati pierdut in mod lamentabil in Constanta?Hai ca va spun eu, din cauza lichelismului si jigodismului promovat de Dragomir &Co. in...
pnlist
15 decembrie 2016
vot

Am votat cu alt partid. Astia nu ma reprezinta si nici PNL nu mai reprexinta demult.Si ca mine, multi. Stai acolo Georgel pana lesini ca partid nu va mai fi.

liberal adevarat
15 decembrie 2016
Lipsa de bun simt

Incredibila lipsa de bun-simt la acest vesnic perdant, Dragomir Gheorghe, omul care a distrus pentru multi ani PNL Constanta!

Dragnea
15 decembrie 2016
Sunteți toți niște mincinoși !!!

Zdreanța ai fost zdreanța ai să rămâi, nu ai pic de onoare, de aceea ați pierdut de fiecare dată în România și m-ai ales în Constanța, pentru-ca nu aveți onoare !

MIHAI
15 decembrie 2016
PNL MORTUA EST

Motivele pe care le invoca Dragomir sunt penibile si jignitoare la adresa electoratului . Pentru acest liberal dolofan , electoratul ,si cetatenii nu exista . Se refera doar la lumea si oamanii care n-au iesit la vot . Pentru ce sa iasa ? Pentru Dragomir si Varga ? Subtil anal - ist , Dragomir constata tardiv ca vinovatii sunt cei de la " centru " fapt care ne aminteste de cercul cu circumferinta peste tot si centrul nicaieri , si care poate defini ce este in prezent PNL . Nici numele partidului nu se mai justifica . PNL n-a demonstrate cu nimic in 26 de ani ca este national si liberal . S-a asociat si a sprijinit tacit sau fățiș toate actiunile PSDR - PSD , culminand cu asociera in USL . In prezent doar fantoma PNL bantuie in politica romaneasca . Puteam vorbi si aprecia existent unui partid liberal doar daca in aceasta tragica perioada postdecembrista ar fi luptat pana la sacrificiu pentru mentinerea a ceea ce a fost bun din economia socialista , si daca ar fi avut un program simplu bazat pe ceea ce declara I.C. Bratianu : " Cel dintai semn de civilizatie intr-o tara sunt soselele, drumurile de fier , si plutirea ( navigatia ) .....sa ne punem la lupta , unii cu bratele altii cu stiinta si cu pungile ....si sa ridicam sosele, sa tragem drumuri de fier ,sa canalizam raurile , sa ridicam porturi , si sa organizam companii de navigatie " . Iar Ionel Bratianu declara ceva mai tarziu ca : " PNL trebuie sa priceapa ca , la aceasta cotitura a istoriei , sau va reusi sa schimbe structura sociala a Romaniei , sau ratiunea lui de a fi in viata pblica inceteaza de a mai exista " . Ce au facut " liberalii " si ce au invatat din ideile si faptele istoricului PNL ? NIMIC ! .Timp de 26 de ani s-au tinut numai de combinatii si afaceri menite sa-i imbogateasca , urmand intocmai politica iliesciana . Actualul PNL nu are viitor , si merita sa dispara .

Sindbad
15 decembrie 2016
Vaya con Dios!

Motive: USL 2. Alegeri locale Bucuresti 3. Alegere primari intr-un singur tur de scrutin. Mânăreli, trădări ale electoratului de dreapta, concubinaj dubios si pe față cu gașca mazarista. Compromiterea totală a liberalismului la nivel național si, mai ales la C-ța. D-aia am ales USR, chit că au multe lipsuri, stângăcii, dar nu au stat bot in bot cu pesedeul. Alde Hasotti si ceilalti, au iesit târziu de pe teren, vânduseră deja meciul, la C-ta era pierdut. Să stingi lumina când ieși!

macazul prostilor
15 decembrie 2016
Nu vom trai bine niciodata

Cum sa votezi ma un partid = o gasca de oameni amarati care si au platit foarte consistent pozitia? pai, tu crezi ca pe ei ii vor interesa nivelul tau de trai? daca ii interesa fiti sigur ca proprii lor angajati aveau salarii decente.... Noua senatoare USR are vreo 5 placitarii, femeie amarata... o sa isi recupereze investitia si profitul aferent iar nou la cioc... sunteti niste tampiti!

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7318 secunde