Geoană a votat împotriva moțiunii

388
Senatorul PRM, Gheorghe Funar, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că liderul PSD, Mircea Geoană a votat din greșeală împotriva moțiunii, probabil din cauza emoțiilor.
"L-am văzut venind spre urne cu bilele în mâinile ridicate și îndreptându-se spre cele două urne și le avea puse greșit, urmând să pună bila albă în urna neagră și bila neagră în urma albă", a declarat senatorul PRM.
Acesta solicită PSD să verifice filmările din timpul votului și să decidă dacă este cazul să-l excludă pe Mircea Geoană sau acesta să se autosuspende, deși Funar consideră că "cinstit ar fi să se autoexcludă".
Senatorul Funar susține că îi are ca martori pe deputatul PRM, Mircea Purceld, de la Timiș și senatorii PRM Nicolae-Marian Iorga și Valentin Dinescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8854 secunde