€ 4.756
£ 5.4872
$ 4.2421

Mai multe ştiri online:

Gabriel Oprea: „Politicienii se lasă mânați de sentimente și orgolii personale“

Ştire online publicată Luni, 15 Aprilie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Președintele UNPR, Gabriel Oprea, consideră că politicienii se lasă mânați de sentimente și orgolii personale, în vreme ce buna funcționare a României și interesul național au intrat într-o zonă de umbră.

Într-un comunicat de presă dat publicității, liderul UNPR susține că show-urile mediatice care se desfășoară zi de zi pe scena politică nu au nicio legătură cu problemele reale ale României și nu aduc niciun fel de beneficii românilor.

„Ceea ce se întâmplă în această perioadă în politica din România nu ajută țara noastră cu nimic, dimpotrivă. Vedem cum politicieni de toate culorile politice se lasă mânați de sentimente și orgolii personale. Ei își petrec mai tot timpul în declarații de presă, lansează sau răspund la atacuri, în vreme ce buna funcționare a României și interesul național au intrat într-o zonă de umbră, nu mai contează. Constatăm, cu mare părere de rău, superficialitatea care domnește astăzi în politica din România. Ne spălăm rufele în fața Uniunii Europene, îi lăsăm pe toți să ne spună ce avem voie și ce nu, în țara noastră, să se implice mai mult decât e cazul. De ce? Pentru că dovedim că suntem incapabili să ne guvernăm singuri, să ne respectăm între noi, să fim patrioți“, a transmis Gabriel Oprea.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.6976 secunde