€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Fostul deputat Ninel Peia va candida la alegerile prezidențiale

Ştire online publicată Miercuri, 05 Iunie 2019. Autor: Carmen MOCANU
Fostul deputat exclus din PSD Ninel Peia, care susținea în trecut că predarea în școli a orelor de educație sexuală ar trebui pedepsită cu închisoarea, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale, din partea Partidului Neamul Românesc. 
Anunțul a fost transmis prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacției de generalul (r) prof. dr. Mircia Chelaru. 
„Consiliul Fondatorilor Naționali și Organizațiile Teritoriale Consacrate au hotărât consensual să-l nominalizeze pe domnul Ninel Peia, președinte fondator, drept candidat desemnat al Partidului Neamul Românesc în competiția electorală pentru demnitatea supremă de Președinte al României. Astfel, prin decizia luată dăm un răspuns limpede societății românești, în general, membrilor și simpatizanților partidului, în special, referitor la angajarea radicală și fără echivoc a Partidului Neamul Românesc în conținutul profund și reformator al politicii naționale“, se spune în comunicatul de presă. 


Deputatul PSD Ninel Peia a fost exclus din partid, la începutul lunii martie a anului 2016, după ce Liviu Dragnea a cerut măsuri împotriva lui, liderul PSD afirmând că declarațiile politice ale parlamentarului vin în contradicție cu prevederile Statutului și ale Codului Etic și de Conduită adoptat de formațiune la Congres. 


Ninel Peia scria, în martie 2016, pe blogul său, că vaccinurile ar fi dus la îmbolnăvirea bebelușilor din Argeș infectați cu bacteria E.coli. 


Totodată, în mai 2016, Peia a elaborat și depus în Parlament un proiect de lege care propunea ca predarea educației sexuale fără acordul scris al părinților să fie pedepsită cu închisoarea. Peia motiva că „în școlile copiilor noștri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT și sexualitatea deviantă“. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 1.0025 secunde