Fostul consilier Romeo Rezeanu, în război cu PNL. Ce a decis instanța de judecată

353
Fostul consilier Romeo Rezeanu, în război cu PNL. Ce a decis instanța de judecată - rezeanuromeo2-1507120452.jpg

Articole de la același autor

Fostul consilier local Romeo Rezeanu a obținut o primă victorie în instanță, după ce a atacat în contencios administrativ Ordinul prefectului prin care se constata încetarea de drept a mandatului de consilier local. 


Potrivit certificatului de grefă, instanța de judecată a admis cererea formulată de Romeo Rezeanu în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Constanța. Astfel, s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 277/21.06.2017 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța al reclamantului și declararea ca vacant a locului de consilier local.


Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare. 


Reamintim că, în luna iunie, consilierii locali Romeo Rezeanu și Horia Căliminte precum și consilierul județean Cristy Băisan au fost excluși din filiala PNL Constanța. În consecință, cei trei și-au pierdut mandatele de aleși locali. La scurt timp, PNL Constanța a propus în locul lor alți liberali, iar Consiliul Local Municipal Constanța dar și Consiliul Județean Constanța au validat alți liberali pe funcții.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3688 secunde