Florin Chelaru a preluat frâiele Năvodariului. Liliana Mara a fost aleasă viceprimar

498
Florin Chelaru a preluat frâiele Năvodariului. Liliana Mara a fost aleasă viceprimar - navodariflorinchelaru-1466782682.jpg
Orașul Năvodari are, în mod oficial, o nouă administrație. Primarul ales Florin Chelaru a fost învestit, vineri, în prezența subprefectului Ersun Anefi, în funcția de edil al Năvodariului, fiind validat totodată și Consiliul Local. Viceprimar al orașului a fost desemnat consilierul local PSD Liliana Mara. 


Ceremonia oficială a început cu intonarea imnului național și o scurtă slujbă religioasă susținută de un sobor de preoți din localitate, după care s-a trecut la partea oficială și birocratică a evenimentului. Din rândul consilierilor locali aleși a fost desemnată o comisie de validare a mandatelor, după care fiecare ales local a depus jurământul de credință și și-a primit certificatul de consilier local. În urma alegerilor locale din 5 iunie, PSD a câștigat 10 mandate de consilier local, PNL - 5 mandate, PMP - 2 mandate, ALDE - 1 mandat și PRU - 1 mandat. Cu majoritate simplă în Consiliul Local, PSD și-a impus punctul de vedere încă de la început, desemnându-și oamenii în toate comisiile cheie.


După acest moment, subprefectul Ersun Anefi a dat citire hotărârii Judecătoriei Constanța prin care este validat mandatul lui Florin Chelaru de primar al Năvodariului. După depunerea jurământului, noul primar a ținut să-i asigure pe toți consilierii locali de sprijin și toată deschiderea pentru a realiza proiecte bune pentru năvodăreni. 


"Sunt aici, acum, în această postură pentru că am avut inima deschisă. Vreau ca alături de dvs, domnii și doamnele consilieri, să facem lucruri bune pentru Năvodari, dar nu doar lucrurile pe care eu mi le doresc pentru oraș, ci și pe cele pe care dvs. vi le doriți, atâta timp cât sunt în interesul și spre binele oamenilor. Năvodărenii v-au dat votul pentru a le schimba în bine viața și de aceea, indiferent de partid, și proiectele dvs., nu doar cele ale mele, trebuie duse la îndeplinire. De aceea, sunt convins că vom face o echipă foarte bună. 


Vreau să avem nu doar liniște, ci fiecare să își găsească locul în acest consiliu pentru ca lucrurile să se miște în direcția bună. Veți avea în mine un partener serios. Și aici nu mă refer doar la consilierii din partidul din care fac parte și care m-a propulsat în funcția de primar, ci și la ceilalți consilieri, alături de care vom încerca să implementăm proiecte în interesul cetățenilor, să găsim cele mai bune soluții pentru oraș.


Sunt convins că împreună putem schimba fața orașului Năvodari. Voi face tot ce îmi stă în putință să duc mandatul la bun sfârșit cu toate proiectele propuse îndeplinite. Vreau să vă găsiți timp pentru comunitate, să vă găsiți timp și energie pentru a realiza proiectele pe care le-ați propus oamenilor în campania electorală și pe baza cărora ați fost votați. Vom avea multe ședințe, va fi mult de lucru și mi-ar face plăcere să fiți alături de mine și administrația orașului. Vă doresc mult succes!", a declarat primarul Florin Chelaru.


După opt ani petrecuți în Primărie în funcția de viceprimar, Chelaru nu i-a uitat nici pe colegii din aparatul administrativ, cărora le-a mulțumit pentru sprijin și profesionalism. 


"În încheiere aș vrea să mă adresez colegilor din Primărie. Am simțit tot timpul că sunteți alături de mine. În momentul în care m-am gândit că aș vrea să candidez, primii cu care m-am consultat ați fost voi. Și faptul că m-ați întâmpinat cu zâmbete, cu inima deschisă pentru mine a contat enorm și m-am decis că trebuie să candidez. Mă cunoașteți de mai bine de 8 ani de zile, știți ce fel de om sunt. Nu am de gând să mă schimb. Vreau să lucrăm împreună în această echipă, să lucrăm pentru năvodăreni și pentru dezvoltarea orașului Năvodari", a mai spus Florin Chelaru. 


v v v


Tot în ședința ieri, consilierii locali au desemnat și viceprimarul orașului Năvodari. Singura propunerea a aparținut PSD, în persoana Lilianei Mara. Propunerea a primit 16 voturi pentru și 3 împotrivă, astfel încât, primarul Florin Chelaru va fi secondat în primărie de Liliana Mara.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6874 secunde