Final de alegeri parțiale. PSD și PNL și-au adjudecat câte o primărie în județul Constanța

474
2

Articole de la același autor

Alegerile parțiale de duminică au stabilit doi noi primari în comunele constănțene Pantelimon și Bărăganu, dar și un nou Consiliu Local în comuna Mereni.

Astfel, în urma scrutinului, alegerile pentru funcția de primar al comunei Pantelimon s-au încheiat cu victoria liberalului Costel Armășescu, care a obținut 440 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Gheorghe Martinescu, de la PSD, a luat 367 de voturi. Reamintim că alegerile din comuna Pantelimon s-au organizat deoarece fostul primar Vasile Neicu, de la PSD, a decedat în luna mai.

"Ce s-a întâmplat la Pantelimon nu este meritul unui partid, ci al unei echipe, echipa Pantelimon! Iar pentru toată încrederea pe care mi-ați acordat-o, eu mă înclin și vă mulțumesc! Acum este timpul să reconstruim și să avem împreună un singur scop - un viitor mai bun pentru noi toți! Luptele electorale s-au terminat, lupta pentru un Pantelimon mai bun abia începe! Și pentru domnul Martinescu, vreau să îi transmit că noi, cei din comună, niciodată nu vă vom abandona în stradă așa cum au făcut-o aseară, la anunțul rezultatului votului, mai marii partidului dumneavoastră! Exact așa ar fi făcut și cu comuna noastră, imediat ce alegerile s-ar fi finalizat altfel. Noi trăim aici, împreună, cu bune și rele, dar așa ceva echipa Pantelimon nu va face niciodată", a transmis localnicilor noul primar al comunei Pantelimon, Costel Armășescu pe o rețea de socializare.

În schimb, dacă la Pantelimon PNL a ieșit învingător, în comuna Bărăganu a pierdut. Mai exact, aici, PSD a obținut 530 de voturi, PNL a luat 232, iar candidatul ALDE a obținut 115.

În consecință, noul primar al comunei Bărăganu este Magdalena Neague, soția fostului primar Titu Neague. Cel din urmă a pierdut mandatul de primar în luna februarie, după ce prefectul județului Constanța a decis demiterea pe motiv că Titu Neague a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la distrugere.

"Mulțumesc tuturor celor care m-au votat pentru că au crezut în mine, dar și celor care nu m-au votat pentru că mă obligă să duc la îndeplinire angajamentul promis", a transmis Magdalena Neague pe una din rețelele de socializare.

La Mereni, unde s-au desfășurat alegeri pentru un nou Consiliu Local, în urma numărării voturilor a reieșit că PSD a obținut patru mandate, ALDE și PNL câte două, un mandat merge la PMP, unul la PNȚCD iar un alt mandat urmează să fie redistribuit.

Reamintim că alegerile de la Mereni au avut loc deoarece vechiul Consiliu Local a fost dizolvat de drept pentru că, timp de două luni consecutive, aleșii nu s-au întrunit în ședință, deși au fost convocați în mod legal.

Consiliul Local Mereni era alcătuit din 11 consilieri, cinci de la PSD, cinci de la PNL și unul de la PMP. 

Comentează știrea

Arabu
7 noiembrie 2017
Jos "ciuma rosie" !

Dacă la Pantelimon , "ciuma rosie", probabil ca a apus definitiv, felicitări Costele, nu am înțeles la Baraganului, cât de tâmpiți pot fi unii oameni sa înlocuiască un primar infractor cu nevasta-sa și ăsta pesedista !

rosu de sanatos
7 noiembrie 2017
Jos molima galbena

Bravo PSD.Un partid mare,putin cam incoerent in decurgerea programului,dar isi revine.Sa speram ca are forta si inspiratia sa promoveze oameni capabili .si sa reziste presiunii strazii manipulate .Mai multa transparenta cu date si fapte privind cheltuielile bugetare nu strica.Si,mai multa fermitate domnilor pesedisti.,,Luati molima galbena ca hreanul si dati-o prin razatoare''

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3043 secunde