Faleza Mangalia-Saturn, reabilitată de administrația locală cu fonduri UE

367
Faleza Mangalia-Saturn, reabilitată de administrația locală cu fonduri UE - falezamangaliasaturn-1551997110.jpg

Articole de la același autor

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a semnat, recent, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud - Est (Brăila), contractul cu finanțare europeană, destinată modernizării falezei Mangalia-Saturn. 


Proiectul denumit "Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic - Sudul Litoralului" are o valoare totală de aproximativ 23 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. 
Potrivit reprezentanților administrației publice locale, proiectul vizează reabilitarea falezei Mangalia-Saturn pe o distanță de doi km, prin refacerea integrală a zonei pietonale și a sistemului de iluminat public. De asemenea, va exista un punct de belvedere, se va amenaja un spațiu verde și vor fi create alei de acces. Toate zonele ce au diferențe de nivel și sunt destinate traficului pietonal vor fi echipate cu scări de acces și rampe pentru persoane cu dizabilități, acestea fiind dotate cu balustrade din inox rezistent în mediul marin. 


"Pentru revitalizarea stațiunilor turistice din sudul litoralului, administrația publică locală a conceput un program de reabilitare a acestora, astfel încât toate stațiunile Mangaliei să fie cât mai atractive pentru primirea turiștilor. În urmă cu aproximativ patru ani, am modernizat vechea faleză a orașului, iar acum, acest proiect vine în completarea investițiilor realizate de municipalitate pentru ca stațiunile noastre să devină destinațiile de vacanță preferate în rândul turiștilor români și străini", a declarat șeful administrației locale din Mangalia. 


În prezent, Primăria Mangalia are în implementare alte proiecte europene care vizează reabilitarea infrastructurii turistice. Unul dintre acestea se referă la dezvoltarea turistică în stațiunea Saturn, dar și cel de modernizare a stațiunii Neptun-Olimp, aflat în faza precontractării. De la începutul acestui an, au fost semnate alte două proiecte cu fonduri UE privind reabilitarea unei biserici din oraș-monument istoric, respectiv cel de modernizare a centrului vechi din Mangalia, realizat printr-un program transfrontalier româno-bulgar. În curând, urmează să fie semnat contractul de reabilitare a tramei stradale, pe aproximativ 20 de străzi din municipiul Mangalia, în parteneriat cu Primăria Balcik. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8241 secunde