Faleza Mangalia-Saturn, modernizată cu fonduri UE

483
Faleza Mangalia-Saturn, modernizată cu fonduri UE - falezamangaliasaturn-1554991909.jpg
Primăria Municipiului Mangalia a organizat, ieri, la sediul Clubului Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de lansarea proiectului "Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia – Saturn)", finanțat din fonduri europene. 


Conform descrierii tehnice, se va amenaja zona de promenadă a falezei, din Mangalia până în Saturn, mai exact, tronsonul cuprins între fostul Hotel Siemens-Plaja Adras, pe o distanță de peste 2 km, cu o investiție de aproximativ 23 milioane de lei. 
Acțiunile principale vizate de proiect sunt cele privind reabilitarea și modernizarea falezei, prin refacerea integrală a zonei pietonale și a sistemului de iluminat public. De asemenea, va exista un punct de belvedere, se va amenaja un spațiu verde și vor fi create alei de acces. Toate zonele ce au diferențe de nivel și sunt destinate traficului pietonal vor fi echipate cu scări de acces și rampe pentru persoane cu dizabilități, acestea fiind dotate cu balustrade din inox, rezistent în mediul marin. În cadrul procesului de reabilitare a falezei Mangalia-Saturn, vor fi amplasate diverse tipuri de bănci și mobilier urban. În scopul creșterii atractivității turistice a zonei, autoritățile publice locale și-au propus ca prin implementarea acestui proiect să dezvolte ariile destinate circulației pietonale, cu locuri pentru odihnă și relaxare. 


Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a declarat, în cadrul evenimentului, că obiectivul municipalității este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanță de 9 km, între Mangalia și Olimp. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.7164 secunde