€ 4.7627
£ 5.4233
$ 4.2726

Mai multe ştiri online:

Expert Forum: Alegerile parlamentare, pe drumul cel bun. E nevoie de un Cod electoral unitar

Ştire online publicată Sâmbătă, 28 Ianuarie 2017. Autor: Carmen MOCANU
Alegerile parlamentare din 2016 s-au desfășurat, per ansamblu, în condiții bune, dar este necesară, între altele, adoptarea unui Cod electoral unitar pentru evitarea suprareglementărilor, reiese din raportul de monitorizare a scrutinului, lansat de Expert Forum.


„Am avut anumite schimbări care credem că au fost o provocare și pentru administrația electorală, și pentru noi, și pentru alegători, dar, per ansamblu, în ceea ce privește alegerile parlamentare, credem că ele s-au desfășurat în condiții bune, cel puțin în secțiile în care noi le-am observat”, a declarat Septimius Pârvu, reprezentant Expert Forum și coordonator al raportului.


El a precizat că raportul de monitorizare a alegerilor parlamentare din decembrie 2016 se bazează pe datele furnizate în ziua scrutinului de peste 1.000 de observatori, din 2.000 de secții de votare, date colectate în baza aplicației „Monitorizare vot”, dezvoltată de „Code for Romania”, precum și a apelurilor și mesajelor primite la call center 0800080200 și prin intermediul platformei www.votcorect.ro.


Pârvu s-a referit și la actualul sistem electoral, cel cu liste închise, subliniind faptul că pentru eliminarea „clientelismului” de partid opțiunea ar fi un sistem bazat pe „liste deschise”. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9941 secunde