Excepțiile de neconstituționalitate invocate în dosarul "Mazăre" au fost respinse. Procesul merge mai departe

2994
Excepțiile de neconstituționalitate invocate în dosarul
Curtea de Apel București a respins, ieri, excepțiile de neconstituționalitate invocate în dosarul în care primarul Constanței, Radu Ștefan Mazăre, este judecat pentru fapte de corupție, alături
de alte 36 de persoane. Totodată, instanța a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței, ceea ce înseamnă că încercarea de tergiversare a inculpaților nu a avut succes, iar procesul își va urma cursul firesc. Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs. Următorul termen de judecată va fi la data de 31 martie.
Amintim că avocații apărării au invocat, în urmă cu o săptămână, mai multe excepții de neconstituționalitate ce vi-zează legala sesizare a instanței privind dispozițiile Legii 78/2000, fiind vorba despre organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție și, respectiv, modul în care sunt expuse faptele de corupție în legea respectivă.
Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.
Alături de Radu Mazăre au fost deferiți justiției Nicușor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcției Administrație Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcției Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcției Tehnic Investiții, Dan Miron - fost consilier municipal, Cristian Tălpău și Nora Alina Chircă - consilieri juridici, precum și Bogdan Ghițulescu - fost consilier juridic.
În același dosar mai sunt judecați Andrei Sozanski, Grațiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, funcționari din Primăria Constanța, precum și Luminița Călătoru și Silvia Stanciu - funcționare în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, precum și mandatari, moștenitori ai persoanelor îndreptățite - Elena Ștefănescu și Laura Mariana Leșe -, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale și interpușii cumpărători de terenuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0071 secunde