Peste câțiva ani

Europa va fi la picioarele Constanței

529

Articole de la același autor

"La Veneția, birjar!". așa îi va spune taximetristului unul dintre dumneavoastră care râvnește la o locuință din zona ansamblurilor rezidențiale Zenit, Boreal și Tomis Plus, care se ridică mândre și europene la poalele Constanței. În ultima ședință de consiliu local, printre proiectele de hotărâri aprobate s-a aflat și cel referitor la atribuirea de denumiri de străzi în municipiul Constanța. Și, grație inspirației administrației locale tomitane, putem fi siguri că, în câțiva ani o să călcăm și noi Europa în picioare și ne alegem și cu "satisfacția platonică" a… constănțeanului (vorba cuiva) că suntem "europeni".
Așadar, ploile abundente care cu siguranță vor mai lua mulți ani de acum înainte pe nepregătite municipalitatea, se vor scurge în voie, pe strada "Veneția" din zona sus amintită, iar locuitorii de pe ulița europeană se vor consola la gândul că pot ieși din garaj nu cu Porsche sau ML-ul, ci cu gondola și vor aluneca, ușor, spre "Barcelona" imaginându-și că sunt pe Canal Grande… nu vor avea ocazia să vadă, în nici un caz Piața San Marco, Palatul Dogilor sau Basilica San Marco și nici să treacă peste vreunul dintre cele 400 de poduri ale orașului italian. Poate doar peste cel al… Suspinelor.
Ei, dar pesimiștii și dezamăgiții de viață au și ei un loc în cartierele rezidențiale. Există pe hartă strada "Napoli" și, știți cum se spune… "Vezi Napoli și apoi poți muri!". Cei care vor reuși însă să își înfrunte soarta, își vor ridica mândre castele și, nu-i așa, e musai să învețe să facă și cea mai bună pizza din… cartier.
Dacă v-ați gândit să vă botezați copilul Beethoven sau Mozart, acum e momentul să vă alegeți și locuința. În complexele rezidențiale amintite va exista și o stradă "Viena". Și cum capitala Austriei este renumită pentru statutul său de centru al muzicii clasice și al operei, alegerea dumneavoastră se va justifica. Dar dacă tot s-au gândit la o astfel de denumire pentru o stradă, n-ar fi rău ca în viitorul apropiat autoritățile să mai pluseze ceva și pe la capitolul cultură… fără a-l numi însă pe Zgabercea la conducere.
Cei care vor să se răzbune pe Hitler se pot muta pe strada "Varșovia", cei care vor să se simtă regi, pe strada "Krakovia", iar dacă vă e frică de întuneric, ochiți de pe acum o locuință pe strada "Paris", unde sigur nu se va stinge lumina nici măcar ziua…
Mai puteți opta pentru Brest, Napoli, Florența, Copenhaga, Roma, Sofia, Budapesta, Berlin și alte centre europene. Toate însă la stadiul de străzi.
Așadar, un cartier care, cel puțin din punct de vedere al numelor străzilor, se anunță a fi european. Rămâne de văzut, însă, dacă prețurile locuințelor vor fi stabilite în funcție de numele străzilor …

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9461 secunde