Eugen Tomac: PMP cere demisia miniștrilor Ivașcu și Daea

308
Eugen Tomac: PMP cere demisia miniștrilor Ivașcu și Daea - pmpeugentomac-1532874624.jpg

Articole de la același autor

Președintele Partidului Mișcarea Populară, deputatul Eugen Tomac, a solicitat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, demisia ministrului Culturii, George Ivașcu, și a ministrului Agriculturii, Petre Daea.


"Cei doi miniștri din Cabinetul Dăncilă nu mai pot rămâne în funcție nicio clipă, iar orice zi care se scurge și acești oameni rămân în Guvernul României produce prejudicii grave atât statului român, cât și Guvernului pe care îl conduce doamna Dăncilă", a declarat Eugen Tomac, citat de Agerpres. 


El a precizat că a solicitat Guvernului, respectiv Ministerului Culturii, încă din 27 martie, să prezinte un calendar al activităților pe care Executivul le va desfășura cu prilejul Centenarului.


"Nici la această oră nu am primit un răspuns oficial, ministrul Culturii încălcând grav legea, pentru că, în 30 de zile, este obligat să-mi răspundă. Partidul Mișcarea Populară îi cere demisia ministrului Culturii, domnul Ivașcu. Trebuie să se trezească din această beție a puterii și să înțeleagă că o singură dată România împlinește 100 de ani, iar acest Guvern avea obligația să cinstească așa cum se cuvinte, printr-un calendar de evenimente, acest moment festiv și aniversar. Nu au făcut-o, neglijează complet acest moment unic, motiv pentru care credem că este nevoie ca actualul ministru să își prezinte demisia", a spus Tomac.


Totodată, Tomac a precizat că abordarea ministrului Agriculturii, care a comparat criza din agricultură "cu crimele de la Auschwitz", nu poate fi tolerată.


"Mai există o problemă gravă în Guvern, pe care și președintele PSD, Liviu Dragnea, și actual premier încearcă să o acopere. Criza din agricultură mai este dublată de o altă criză care se află în capul domnului ministru Daea. Deci, faptul că nici la ora actuală ministrul Agriculturii nu înțelege că există lucruri pe care nu le poți argumenta în niciun fel și că singura soluție după gafa inacceptabilă comisă atunci când s-a referit la criza prin care trece agricultura comparând-o cu crimele de la Auschwitz, această abordare nu mai poate fi tolerată de niciun fel, iar ministrul Agriculturii trebuie de urgență să își dea demisia", a mai afirmat Tomac. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3024 secunde