Eugen Tomac, de la PMP, propune înființarea unui muzeu al celor care au suferit în urma comunismului

167
1
Eugen Tomac, de la PMP, propune înființarea unui muzeu al celor care au suferit în urma comunismului - pmpeugentomac-1512658336.jpg
Deputatul PMP, Eugen Tomac, a declarat, ieri, că un muzeu al tuturor celor care au avut de suferit în urma regimului comunist trebuie să existe în capitala României, mai ales într-un an al Centenarului.


Potrivit Agerpres, el a avut o intervenție, în plenul Camerei Deputaților, în care a evocat personalitatea Regelui Mihai I, amintind că în perioada regalității granița de Vest a țării noastre s-a întins până la Nistru. 


"N-ar trebui să uităm acest lucru, cu atât mai mult cu cât Regele Mihai a fost extrem de atașat de această zonă a României, care astăzi nu mai este în componența statului român", a afirmat el, citat de sursa precizată anterior. 


"Am avut prilejul ca, după 62 de ani, în 2006, să îl însoțesc pe rege în prima sa vizită peste Prut, acolo unde s-a inaugurat Mormântul eroilor români de la Țiganca. A vorbit în discursul din 2011 despre identitate și demnitate, în această sală, și cred că nu ar trebui să uităm un lucru important - că Regele Mihai a fost alungat din România la insistența Moscovei. Dar noi avem obligația să îi cinstim memoria și să facem tot ce ne stă în putință ca în anul Centenarului să înființăm în capitala României un muzeu al tuturor celor care au avut de suferit în urma comunismului. Dumnezeu să îl ierte!", a spus deputatul PMP.


Comentează știrea

io dixit
8 decembrie 2017
nu cred

ca urss-istii vor sa ne imprumute ermitajul

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3754 secunde