Elevi din ansamblurile folclorice, în tabără de cultură organizată de UDTR

494
Elevi din ansamblurile folclorice, în tabără  de cultură organizată de UDTR - udtrtabara-1504023690.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a organizat, în perioada 23-28 august, o tabără culturală și de creație la Băile Herculane, județul Caraș-Severin. La acțiune, au participat 36 de elevi care activează în cadrul ansamblurilor folclorice: "Delikanlilar", "Fidanlar", "Șirinler", "Filizler" și "Kardelen" aparținând UDTR.

În cadrul taberei, copiii au fost antrenați și au învățat dansuri tradiționale noi, dar au deprins și arta unor meșteșuguri precum pictura motivelor tradiționale pe obiecte din lut. 

Cursurile de dansuri tradiționale au fost susținute de profesorii de folclor Yeșim și Aykut Dalgic, din Germania, care se află pentru al doilea an consecutiv în România pentru a-i antrena pe membrii ansamblurilor UDTR.

Cei doi profesori dețin o școală și un ansamblu de dansuri populare turcești în orașul Stuttgart din Germania. Ansamblul folcloric are în repertoriu dansuri populare din 15 regiuni ale Turciei. Cei doi profesori

s-au aflat în România pentru a cerceta folclorul turcilor dobrogeni, dar și pentru a-i învăța pe membrii ansamblurilor UDTR dansuri tradiționale din zona Balcanilor.

Activitatea elevilor în tabără a fost coordonată de profesorii Melek Osman, Serin Turkoglu și Firdes Musledin. Programul taberei a mai cuprins și vizitarea unor obiective turistice, precum Ansamblul sculptural "Constantin Brâncuși" de la Târgu Jiu, Peștera Muierii și basorelieful cu chipul regelui dac Decebal, cea mai înaltă sculptură din Europa, care se află pe malul stâncos al Dunării, în apropiere de orașul Orșova. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3853 secunde