În pragul alegerilor interne pentru șefia partidului,

Elena Udrea îi sfătuiește pe pedeliștii constănțeni să nu mai fie pătimași

2999
Elena Udrea îi sfătuiește pe pedeliștii constănțeni să nu mai fie pătimași - 3e2e13fe4a9b25f36312cc4389b5e49a.jpg

Articole de la același autor

Alegerile interne din Partidul Democrat Liberal suscită, așa cum este firesc, interesul tuturor membrilor formațiunii politice, dar, mai mult decât atât, renasc instincte de competitori între cei care aspiră la funcții de conducere. Organizația PDL Constanța nu face, nici ea, excepție de la atmosfera încărcată, premergătoare competiției pentru șefia partidului.
Prezentă pe litoral la un seminar organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, ministrul democrat liberal Elena Udrea a participat, sâmbătă, la ședința Biro-ului Permanent Județean al PDL Con-stanța. Evenimentul a fost unul destul de tensionat, în pofida faptului că pedeliștii prezenți la ședință, cu mult mai numeroși decât la o ședință fără ecou a BPJ, mimau o veselie generală. Reamintim faptul că Udrea este în continuare coordonator al Organizației Județene a PDL Constanța și menționăm că vizita sa la partid este prima de după alegerile prezidențiale din toamnă.
La BPJ-ul de sâmbătă au luat parte liderul interimar al PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, candidat pentru un nou mandat la șefia organizației județene, Adrian Manole, aspirant la fotoliul de președinte la municipiu, deputatul Maria Stavro-situ, candidat, de asemenea, pentru mandatul de lider al Organizației Municipale, precum și membri ai BPJ și directori ai instituțiilor deconcentrate care fac parte din echipa ce-l recunoaște drept lider pe primarul din Valu lui Traian, Florin Mitroi. Ședința a durat mai bine de trei ore, tonul discuțiilor oscilând până acolo unde pedeliștii au ajuns chiar să se contrazică într-un mod nu tocmai civilizat.

Corect, transparent și mai ales fără patimă
În cadrul ședinței s-a discutat, așa cum a declarat, la finalul acesteia, Elena Udrea, despre proximele alegeri interne din PDL, iar din acest punct de vedere ea a precizat că au fost stabilite principiile care trebuie să guverneze "o competiție corectă, transparentă și fără poziții care să aducă deficit de imagine partidului". "Fără atacuri!", a subliniat ministrul pedelist.
De asemenea, Udrea a explicat că în contextul ședinței a fost făcută și o scurtă analiză a rezultatelor celor mai recente alegeri, menționând că acestea au fost bune, dar că organizația de la Constanța are un "potențial mult mai bun" decât rezul-tatele înregistrate. În aceeași ordine de idei, Elena Udrea a remarcat și că patima din PDL Constanța este de notorietate, dar că își exprimă speranța ca această patimă să fie una constructivă, iar dacă au avut loc, în perspectiva apropiatelor alegeri, oarecare disensiuni, este dezirabil ca acestea să fie considerate o greșeală și să nu se repete. "Partidul trebuie să iasă întărit din aceste alegeri", a adăugat ea. Elena Udrea a insistat asupra ideii de imagine a partidului, precizând în sensul acesta că lupta internă din PDL trebuie să fie dusă între oameni "care pot aduce un plus de imagine partidului la Constanța, oameni capabili să facă echipă". Mai mult, Udrea nu a ezitat să dea de înțeles că o bună imagine a PDL-ului la Constanța nu depinde doar de cine va conduce organizația de acum înainte, dar și de modul în care se vor desfășura alegerile, declarații deloc surprinzătoare dacă amintim episodul din vara lui 2008, atunci când pedeliștii constănțeni alimentau permanent un scandal intern, organizând periodic comitete și comiții menite fie să conteste, fie să recunoască alți și alți lideri.

Miza PDL Constanța din 2012: Primăria și Consiliul Județean
Interesante au fost declarațiile Elenei Udrea și vizavi de viitorii candidați ai PDL pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța. Din acest punct de vedere, ea a menționat: "Cei care vor câștiga alegerile trebuie să fie cei care vor reprezenta partidul în alegerile pentru Primărie și Consiliul Județean". Întrebată, ulterior, dacă ne putem aștepta ca, imediat după finalizarea alegerilor interne, liderul organizației municipale și cel al filialei județene ale PDL Constanța să fie anunțați drept candidați în alegerile locale din 2012, Udrea a afirmat: "Așa ar trebui. Se poate întâmpla și asta. Nu văd de ce ar trebui să-i anunțăm cu o lună înainte, pentru că o candidatură ți-o construiești din timp dacă vrei să ai succes".
Nu în ultimul rând, Elena Udrea a anunțat și că s-a luat decizia ca în perioada următoare, la Constanța, să fie organizat "un sondaj de opinie care să măsoare partidul la acest moment, liderii lui și să constate care sunt așteptările constănțenilor față de ceea ce ar trebui să facă Partidul Democrat Liberal la Constanța".

Primarii PDL, mâhniți și parțial consolați
La BPJ-ul care a avut loc sâmbătă au participat și mulți dintre primarii democrat liberali constănțeni, care și-au expus o parte dintre doleanțele pe care le au în calitate de șefi ai administrațiilor publice locale. Conform spuselor Elenei Udrea, primarii PDL, "săracii, sunt ghinioniști pentru că pe vremea când erau bani de nu aveau guvernele trecute ce să facă cu ei, nu aveau atâtea proiecte câți bani încasau la buget (n.r. - guvernele), ei nu primeau niciun ban, pe criterii poli-tice. Acum nu sunt bani, măcar să primească și ei, alături de celelalte autorități publice locale, pentru proiectele care nu s-au făcut de 20 de ani în Constanța", a precizat ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Totodată, Udrea a explicat că, dat fiind faptul că bugetul MDRT de anul acesta este "redus cu 31% față de 2009" va avea loc o prioritizare a chel-tuielilor, fondurile fiind alocate în primul rând pentru reabilitarea drumurilor i pentru rețelele de apă și canal. În acest context, primarii constănțeni, susține Udrea, "cu toată mâhnirea, au înțeles și s-au repliat", astfel încât proiectele susținute de ei să poată primi fonduri de la minister.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4828 secunde