Edith Rada, noul președinte ALDE Constanța. "Am strâns cioburile și încercăm să construim"

1214
Edith Rada, noul președinte ALDE Constanța.

Articole de la același autor

Reprezentanții ALDE Constanța s-au reunit, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, în cadrul căreia președintele Organizației Județene a ALDE Constanța, Leonard Tănase, a anunțat că la Organizația Municipală Constanța s-a constituit o echipă nouă.

"Sunt bucuros să anunț că avem un nou președinte la Organizația Municipală Constanța, organizație care a fost un pic în derivă după plecarea lui Gabriel Daraban. Am strâns cioburile organizației, le-am adunat și acum construim cu ele și, din fericire, cu foarte mult material nou. Avem o echipă nouă cu oameni care nu au mai făcut politică până acum și au demonstrat ceva în viața lor. Acești oameni au înțeles că dacă vor să se schimbe ceva, trebuie să se implice deoarece toate deciziile se iau politic. Noul președinte este Edith Marian Rada, ofițer în rezervă și președinte al Yacht Club Regal Român, filiala Constanța", a spus Leonard Tănase.

La rândul lui, noul președinte a spus că nu a mai făcut politică până la acest moment. El a explicat că are doi copii și a luat decizia că trebuie să încerce să schimbe ceva în momentul în care i-a auzit că vor să plece din țară.

"De ce am intrat în acest moment în politică? Pentru că numai prin implicarea oamenilor se poate schimba ceva. Eu pe plan material, social și familial sunt un om realizat și nu intru în politică pentru a mă realiza. Am doi copii, un băiat de 17 ani și o fată de 13 ani, și am fost neplăcut surprins să aud de la ei că vor să plece din țară. Și nu pentru a studia! Cred că este cazul să facem ceva pentru copiii noștri", a explicat Edith Rada.

În altă ordine de idei, el a spus că, în funcție de cum decurg lucrurile, ia în calcul o eventuală candidatură la Primăria Constanța. Noul președinte a explicat că, deocamdată, este implicat în atragerea de membri în ALDE Constanța deoarece până la acest moment organizația are doar 23 de persoane dintre care patru rămase din vechea structură.

Edith Marian Rada este fost militar, trecut în rezervă în 2010 cu gradul de locotenent – comandor. El a făcut parte din echipajul care a preluat Fregata "Ferdinand" la intrarea acesteia în dotarea Forțelor Navale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8264 secunde