Drumuri agricole de patru milioane de lei la Castelu

441
Drumuri agricole de patru milioane de lei la Castelu - saceleutilajeagricoletractoare24-1343931077.jpg

Articole de la același autor

Administrația locală Castelu are în vedere implementarea unui proiect important privind pro-iectarea și execuția unor drumuri de exploatare ce vor facilita accesul utilajelor de mare tonaj la culturile agricole. Potrivit documentației tehnice atașate anunțului de licitație lansat în acest sens, managerul proiectului este chiar fostul edil al orașului Năvodari, Tudorel Calapod, prin intermediul companiei sale, Tudor Consulting. Beneficiarii acestei inițiative sunt locuitorii comunei Castelu, respectiv cei ai satului Nisipari. Scopul primarului, Nicolae Anghel, este acela de a adapta infrastructura agricolă la necesitățile oamenilor pentru ca nivelul competitivității în acest domeniu să crească. Conducerea administrației locale consideră necesară această lucrare în condițiile în care întreaga suprafață de teren arabil din comună, adică 4.825 de hectare, este deținută de proprietari privați și este exploatată în scopuri agricole. De altfel, primarul este de părere că exploatarea terenurilor agricole este principala sursă de venit a celor care locuiesc în Castelu, iar aceștia merită o formă de sprijin în a-și desfășura activitatea în condiții normale. La momentul actual, accesul la culturile agricole se face pe drumuri de pământ, cu numeroase gropi, denivelări și valuri, din cauza cărora traficul se desfășoară greoi, în special în anotimpurile ploioase. În plus, nu există podețe pentru descărcarea apelor pluviale și nici rigole în zonele cu pantă mai mare de 3%, motiv pentru care anumite porțiuni de teren se inundă, iar apa ajunge pe carosabil. Mai mult, traficul greu trebuie redirijat de pe arterele de drum național și județean pentru ca aceste căi de acces să nu se degradeze. Astfel, se arată în documentația tehnică, exploatațiile agricole din Nisipari și Castelu nu au beneficiat de nicio lucrare de amenajare, ceea ce face din această investiție una oportună. Menționăm că proiectul are o valoare totală de peste 4 milioane de lei. Banii vor fi utilizați pentru construirea unor drumuri de exploatare pe o suprafață totală de 6.346 de kilometri, teren pe care își desfășoară activitatea 19 agenți economici, precum și agriculturi independenți, locuitori ai comunei Castelu.
Firmele interesate să participe la această licitație își pot depune ofertele până pe data de 14 august, ora 10.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3121 secunde