Mai multe ştiri online:

Drumul județean Medgidia - Tortoman - Siliștea, reabilitat în 12 luni de CJC

Ştire online publicată Vineri, 21 Septembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Lucian Lungoci, administratorul special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, a inaugurat, ieri, tronsonul de drum reabilitat, de pe DJ224 între localitățile Medgidia - Tortoman - Siliștea.

Lucrările de reabilitare au început în anul 2009, în urma semnării contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, însă au fost oprite.

„În anul 2016, acest proiect era blocat de mai bine de un an. Împreună cu Lucian Lugoci am reușit deblocarea acestuia și finalizarea lucrărilor în mai puțin de 12 luni. Eforturile au fost consistente, mai ales în contextul în care, în momentul în care am decis să deblocăm acest proiect, RAJDP era în insolvență. Printr-un management eficient, nu numai că am rentabilizat Regia, dar iată că se finalizează proiecte de infrastructură importante pentru locuitorii județului Constanța”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

El a mai spus că, pe acest tronson de drum, au fost turnate două straturi de covor asfaltic, au fost pietruite acostamentele, s-au refăcut podurile și terasamentele precum și marcajele și indicatoarele rutiere.

Prin reabilitarea segmentului Medgidia - Tortoman - Siliștea s-au urmărit creșterea capacității portante a sistemului rutier în corelare cu traficul actual și de perspectivă, creșterea vitezei de circulație a vehiculelor, precum și creșterea lățimii părții carosabile de la 6 m la 6,5 m.

Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 54 milioane de lei.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8695 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4050 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2781 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8615 secunde