Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Dezastrul de pe litoral. Angajații primăriei, apel pentru strângerea gunoaielor lăsate de turiști

Ştire online publicată Marţi, 07 August 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Zi de zi, turiștii lasă un adevărat dezastru în urma lor. Peste tot sunt numai mizerii, ambalaje de la mâncare aruncate, sticle de bere, de suc etc. Mai grav este că nimănui nu îi pasă și, dacă o singură persoană aruncă ceva pe jos, imediat apar și alții care vor face la fel și chiar dacă acest lucru nu este tocmai normal. 


Săptămâna trecută, în zona Butoaie, dar și lângă Satul de Vacanță am observat cu stupoare că în spatele hotelurilor erau aruncate pe jos zeci de pet-uri, deși la doar câțiva pași era montat un coș de gunoi. 


„De ce să merg până acolo? Nu vedeți că sunt și alte gunoaie aici? Să vină cineva să le ia și dacă ceilalți nu mai aruncă, voi proceda și eu la fel”, a fost explicația dată de un turist din Baia Mare. 


Din nefericire, toate aceste comportamente negative sunt urmate imediat și de alți turiști. Pe de altă parte, există și oameni educați, care nu aruncă nimic pe jos și care sunt nevoiți să facă slalom printre gunoaiele altora. 


„Nu mi se pare normal să arunci ambalajele pe jos. Ieri dimineață era cât pe ce să mă tai într-un ciob de la o sticlă spartă și abandonată pe iarba din fața hotelului în care suntem cazați. Nu se pot deplasa doi pași, până la un coș de gunoi? Este atât de greu să facă așa ceva?”, a spus, dezgustat, Ionel P. din Craiova. 


Din cauza acestor oameni indisciplinați trebuie să se „rânească”, efectiv. Spre exemplu, zona de la intrarea în Satul de Vacanță, în dreptul pasarelei a necesitat o igienizare completă, acțiune care a fost organizată de Primăria Municipiului Constanța.


Astfel, angajații Serviciului Igienă Publică și ai societății de salubrizare au acționat pentru colectarea deșeurilor aruncate neglijent prin iarbă, iar polițiștii locali au identificat autoturismele parcate ilegal pe spațiul verde și i-au sancționat pe șoferii care nu respectă legea. În plus, pe tot parcursul zilei au fost efectuate o serie de verificări în toată stațiunea Mamaia și au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 53.000 de lei. 


„Facem încă o dată apel către turiști, către constănțeni, dar și către agenții economici care își desfășoară activitatea în zona Satul de Vacanță să păstreze curățenia și să nu parcheze mașinile pe spațiul verde”, au declarat reprezentanții Primăriei. 


Cei care doresc să sesizeze comportamentele inadecvate în spațiul public o pot face la numărul de Whatsapp 0799.606.142 sau pe aplicația Sesizări Constanța.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8701 secunde