Derbedei trufași, spălați și crime și borfași

540
3
Derbedei trufași, spălați și crime și borfași - senat-1474475015.jpg
Au mai trântit o dată cu justiția de pământ, așa, de final de mandat. Interesul național al generalului Oprea nu putea fi trădat, chiar și de dragul unui biet polițist ucis la "datorie".


Să nu credeți că acei senatori care au votat "împotrivă" ori s-au abținut au vreo mustrare de conștiință. Nemernicii sunt imuni. Sunt imuni la lege, la bunul-simț, la moralitate. Am scris de zeci de ori despre frăția mafiotă care s-a închegat în măruntaiele Casei Poporului, făcând din cele mai importante instituții ale statului român adăposturi pentru infractori. De câte ori nu au promis românii că vor ieși în stradă, că își vor căuta fărâma de dreptate, adevăr și mândrie scandând și protestând pe caldarâmul patriei? Nu s-a schimbat nimic și nici nu se va schimba. Și nu din cauza acestor scursuri care infestează spațiul public, ci din cauza noastră. Vom ieși iar în stradă, așa cum s-a întâmplat cu Colectiv, așa cum se va întâmpla cu Gigină. Mulțimea, atâta cât va fi ea, își va striga of-urile, va flutura cinci steaguri și zece benere. Iar apoi, peste două luni, jumătate de țară va vota partidul condus de un infractor condamnat la închisoare, va pune ștampila pe numele acelorași trufași derbedei politici, care zi de zi ne servesc porții de umilințe, asezonate bine cu demagogie.


Iar la 10 noaptea vom privi ca boii la exit-poll-uri și vom auzi toți pușcăriabilii cum mulțumesc poporului român pentru voturi și încredere. Aceia care zilele trecute au trântit cu familia și memoria lui Bogdan Gigină de pământ, care au aruncat viața acestui tânăr la coșul de gunoi. 


Este clar că nu am învățat și nici nu cred să învățăm prea curând ceva din lecțiile predate de parlamentari în cazul Șova, Ponta, Varujan Vosganian, Mircea Diaconu, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre, Ovidiu Silaghi, Vlad Cosma etc. Sunt doar câteva exemple în care haina de parlamentar a fost mai groasă și rezistentă decât pelerina vaporoasă a coanei Justiția, cea oarbă și neiertătoare. Și-au șters javrele mucii și sudoarea pe trena ei, umilind-o și îmbrâncind-o afară din Parlament, acolo unde s-au întărit și s-au dezvoltat cetele de infractori. 


Și prin aceleași catapulte politice, vor sări și acum peste zidurile Casei Poporului, propulsați, bineînțeles, de voturile alegătorilor. Și să mai ziceți că nu ne merităm soarta... Democrația și reprezentativitatea se asigură prin vot și nu prin mișcări de stradă. Nu ne putem alege conducătorii prin puterea strigătelor și a pumnilor, ci prin tăvălugul ștampilelor care ar trebui să îi șteargă pe acești mafioți definitiv din cărțile de istorie. 


Problema cea mare nu este că nu știm cum să o facem, dar nu prea avem cum. Deoarece, ascunși pe aceleași liste odioase, partidele vor stre-cura noi și noi generații de "penali" în contul unor donații generoase în buzunarele liderilor sau ale unor servicii vitale pentru menținerea privilegiilor. Suntem într-un cerc vicios care nu poate fi spart prea ușor, dar poate. Atâta timp cât respectăm o regulă clară: nu mai votați cu infractori, cu partidele lor și cu cei care îi protejează!


Comentează știrea

MIHAI
22 septembrie 2016
FELICITARI DLE ZAPOROJAN

In sfarsit , Cuget Liber manifesta agresivitatea mult dorita de majoritatea cetatenilor sai si nu numai de catre acestia . Atat numele cat si stilul dlui Cosmin Zaporojan ne amintesc de Codrii Cosminului unde Stefan cel Mare a dat o lectie trufasului rege Ioan Albert (1491 ) cat si de cazacii zaporojeni , vestiti pentru vitejia lor si prin faptul ca au atacat de doua ori Istambulul ( 1615 , 1629 ) obligand sultanul sa se ascunda de frica . Ziarul Cuget Liber poate si trebuie sa devina publicatia care sa determine schimbarea de mentalitate a unei parti din electoratul constantean .Asa trebuie scrise articolele intr- un ziar care se vrea formator de opinie si instrument de lupta impotriva impostorilor , a politicianismului demagog si corupt . Fiecare stire trebuie insotita de analiza si comentarii acide care sa ajute cititorii neavizati sa inteleaga tragica realitate din Romania . Dorim sa scrieti asa in fiecare zi dle Zaporojan .

Costinela
13 ianuarie 2018
Derbedei trufași, spalați de borfași

Petricu Cristian Alexe, kg de aur si 10 case! http://www.mt.ro/web14//documente/declaratia_avere/2015/Petricu-Alexe-Cristian_2015-05-13.pdf

Aurelian
5 februarie 2018
Ce sunt pupincuristii ?

Ce sunt pupincuristii ? Cu siguranta pupincuristii nu miros urat, deoarece ei spala bine fundul inainte.Odată îndeplinit acest obiectiv schimbă curul cu unul nou. Astfel speră să mai urce o treaptă. E o incercare disperata de a ne arata noua fraierilor, cat de "independenti" sunt ei vezi-Doamne! Rusinica ma micutilor, sunteti fotogenici asa cu capul plecat si umili pana la exasperare. Sunteti tipul de sluga perfecta.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Septembrie 2016
Stire din Politică-Administrație : Ambasada SUA, reacție în cazul Oprea
Luni, 19 Septembrie 2016
Stire din Politică-Administrație : Micuța milionară  și turma liberală
Pagina a fost generata in 0.4347 secunde