€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Deputatul Stelian Ion solicită desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție

Ştire online publicată Miercuri, 19 Iunie 2019. Autor: Carmen MOCANU
Deputatul constănțean Stelian Ion, de la USR, a depus, ieri, la Parlament, un proiect privind desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. 


„Propunem desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Este o chestiune de consecvență din partea noastră. De la înființarea acestei secții am spus că este o mare greșeală. Lucrul acesta a fost confirmat și de Comisia de la Veneția și de atitudinea generală a magistraților pe care am văzut-o ca reacție față de existența și activitatea acestei secții și mai ales de activitatea concretă din ultimul timp. Ni se confirmă toate temerile, în sensul în care pare că secțiile astea se ocupă mai mult de vendete și de răfuieli cu procurorii care au îndrăznit să acceseze fapte de corupție importante. Nu trebuie să uităm de unde a venit. A venit din mintea lui Liviu Dragnea și din dorința lui de a-și subordona și a găsi un instrument de subordonare a magistraților, de subminare a acestei puteri“, a spus parlamentarul Stelian Ion. 


El a afirmat că, în cazul în care va ajunge mai repede la vot în Parlament un proiect asemănător de la alt partid, USR îl va vota fără nici cea mai mică rezervă. 


„Am vorbit cu colegii din USR. Dacă vor semna și alți colegi, în general facem un tur prin Parlament și rugăm și colegi de la alte partide. Mă aștept să o susțină și colegii din PNL, poate și cei din PMP, vom vedea. Și noi am susține un proiect al lor asemănător. Dacă există și l-au depus și va veni la vot mai repede, vom vota fără nici cea mai mică rezervă“, a explicat Stelian Ion.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7247 secunde