Deputatul Robert Turcescu propune înființarea Registrului Național al Lucrărilor de Doctorat

175
1
Deputatul  Robert Turcescu propune înființarea Registrului Național al Lucrărilor  de Doctorat - pmprobertturcescu-1498745050.jpg
Deputatul PMP Constanța, Robert Turcescu, a depus o inițiativă legislativă privind modificarea art. 168 din Legea Educației Naționale. Inițiativa propune înființarea Registrului Național al Lucrărilor de Doctorat, precum și obligația școlilor doctorale de a publica în format electronic, în acest registru, toate lucrările de doctorat elaborate din 1990 și până în prezent.

Inițiativa mai prevede ca școlile doctorale care nu se conformează acestei cerințe, în termen de un an de zile, vor avea suspendat dreptul de a coordona lucrări de doctorat până în momentul în care se vor conforma cerințelor impuse prin acest nou proiect de lege.

"Am depus acest proiect legislativ chiar în ziua în care la Ministerul Educației Naționale a fost anunțat ca posibil titular celebrul domn Liviu Pop, cel care s-a luptat din răsputeri, într-un mandat precedent, să-l scape de acuzația de plagiat în lucrarea de doctor pe nu mai puțin celebrul Victor Ponta. Din 1990 și până în prezent au fost acordate 67.000 de titluri de doctor, jumătate dintre acestea fiind obținute în perioada 2011-2016", a declarat Robert Turcescu. 

Comentează știrea

Liviu Burebista
30 iunie 2017
Securistul a vorbit

Buna initiativa, dar pe ofiterii acoperiti cine sa-i dea in vileag?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0988 secunde