Deputatul Florin Gheorghe îl sesizează pe ministrul Sănătății despre "cârdășia de la Spitalul Județean"

172
Deputatul Florin Gheorghe îl sesizează pe ministrul Sănătății despre

Articole recomandate

Deputatul UNPR Florin Gheorghe s-a arătat revoltat de modul în care sunt tratați copiii la secția de pediatrie a Spitalului Județean Constanța și se va adresa din nou, prin intermediul unei interpelări, ministrului Bănicioiu pentru a-i sesiza neregulile grave din sistemul public de sănătate Constanța.


"Cazul Brînzan nu este nici primul și nici singurul din Constanța, în care micuții sunt certați în miezul nopții, la ușa unității de primiri urgențe, pentru că au îndrăznit să se îmbolnăvească și sunt lăsați să aștepte fără a fi investigați, deși sunt urgențe reale. La fel de mult m-a revoltat atitudinea managerului unității spitalicești, Dănuț Căpățână, care, înainte de a se interesa măcar despre cum a fost investigat și tratat copilul soților Brînzan, a sărit opărit în apărarea medicului. Nu a verificat respectarea procedurilor, nu a verificat dacă medicul a respectat măcar regulile umane ale bunului simț. La Constanța știm cu toții că domnul Căpățână n-are nici o preocupare față de calitatea serviciilor, de modul în care sunt primiți și tratați copiii, pentru că are spatele asigurat. Este și normal atâta vreme cât este prieten la cataramă cu șeful Corpului de control al Ministrului Sănătății, care are tradiție în a găsi paciențiii vinovați pentru orice culpă medicală. Pe aceeași pernă moale doarme și șefa de la DSP Constanța, doamna Schipor, pusă cu grijă în această funcție, doar ca să-i țină locul cald aceluiași fiu rătăcitor, șeful al Corpului de control al Ministrului Sănătății, Costel Dina. Nu cred că mai miră pe nimeni faptul că DSP Constanța nu s-a deranjat aproape niciodată ca să facă un control riguros la Spitalul Județean Constanța, nici faptul că pacienții sunt primiți și tratați cu dispreț în unitățile medicale din Constanța. De aceea, o să-i solicit domnului Bănicioiu să se implice personal și direct în problemele grave pe care le are sistemul de servicii de sănătate din Constanța și nu prin intermediul corpului de control, priceput la "albirea" tuturor cazurilor de prost management sau de culpe medicale vădite." a spus deputatul UNPR, Florin Gheorghe.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7682 secunde