Deputatul Bogdan Huțucă și-a anunțat candidatura la șefia PNL Constanța. Primarii fac scut în jurul lui

656
2
Deputatul Bogdan Huțucă și-a anunțat candidatura la șefia PNL Constanța. Primarii fac scut în jurul lui - pnlcandidaturabogdanhutuca-1490537152.jpg

Articole de la același autor

Deputatul liberal Bogdan Huțucă a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că va candida pentru șefia Organizației Județene a Partidului Național Liberal Constanța. Anunțul a venit în prezența mai multor primari și consilieri județeni, cărora parlamentarul le-a cerut susținerea.


Bogdan Huțucă a afirmat că își dorește o echipă responsabilă, care să renunțe la confortul personal și să nu fie conflictuală, o echipă în care implicarea să fie maximă, în care toți să fie disponibili să muncească pentru partid. 


"Va fi o muncă de echipă și nu doresc să fiu doar locomotivă pentru partid. Voi merge să vorbesc cu oamenii și în organizații pentru a le afla problemele, dar și pentru a ne cunoaște mai bine", a declarat Bogdan Huțucă. 


Întrebat dacă din postura de parlamentar va avea suficient timp în așa fel încât să se ocupe și de organizația de la malul mării, în caz că va prelua conducerea PNL Constanța, Huțucă a lăsat de înțeles că va face față. 


"Nu voi fi singur la conducere, va exista o întreagă echipă, fiecare va avea un program bine stabilit de a merge în teritoriu", a spus liberalul. 




Bogdan Huțucă este cea de-a doua persoană, după consilierul județean Cristy Băisan, care a anunțat că vrea să fie șeful liberalilor din județul Constanța. 


În contextul în care, la momentul respectiv, Băisan a făcut mai multe acuzații la actuala conducere care ar manipula liberalii pentru alegerea unor anumiți lideri, Bogdan Huțucă a lăsat de înțeles că nu dorește să intre în polemică. 


"Campania de azi va fi mai puțin pe presă și mult mai mult în interiorul organizației, pentru că dânșilor trebuie să mă adresez. Campania domnului Băisan este pe profilul dânsului, nu o să o comentez în niciun fel. Eu cu domnul Băisan nu mă cunosc foarte bine și nu îmi permit să îl judec în niciun fel. Ce vă pot spune este că trecem printr-o perioadă de competiție care se manifestă în multe feluri și asta nu înseamnă că se întâmplă numai la nivelul județului Constanța, se întâmplă și la nivelul altor județe, până vom reuși să ne consolidăm și până vom reuși să avem o echipă la nivel de județ și o echipă la nivel de municipiu, și o echipă la nivel național", a spus Bogdan Huțucă. 


În plus, el a adăugat că nu este vorba de nicio manipulare din partea actualei conduceri asupra organizațiilor din județ invocată de către alți membri de partid. 


"Eu am înțeles următorul lucru din toate discuțiile la care am asistat, din păcate nu pot să vă dau foarte multe detalii, dar eu am înțeles că sunt oameni cu mai multă experiență politică în partid care cunosc foarte bine regulamentul și statutul și sunt oameni mai noi veniți în partid. Unii dintre participanții la această competiție au realizat că au ars niște etape, care erau statutare și acum se poziționează într-un anumit fel. Unii manifestă o serie de frustrări. Suntem într-o competiție, nu putem vorbi că aici se ia o decizie unilaterală. O să fie 700 de mandatari, fiecare cu o normă de reprezentare. E o nebunie să crezi că cineva poate manipula 70 de organizații", a explicat Bogdan Huțucă. 


Alegerile pentru Organizația Județeană a PNL Constanța vor avea loc la data de 27 aprilie, la Casa de Cultură din Constanța. Lista pentru cei care doresc să candideze pentru funcțiile din partid rămâne deschisă, deoarece candidaturile se pot depune până la data de 22 aprilie. Actualul președinte, fostul deputat Gheorghe Dragomir, a anunțat că nu mai candidează pentru nicio funcție. 


Comentează știrea

Popescu
27 martie 2017
Canditatura la sefia PNL

Dl Hutuca ce faceti cu dl Pralamentar Boroianu Robert Aurel nu are parte de un scaunel langa dvs,sau nu mai poate fura si nu mai poate sponzoriza,va strica imagina celor onesti in PNL care mai sunt.

MIHAI
23 aprilie 2017
ATITUDINE CRESTINEASCA

Daca stirea din ziarul Telegraf este reala si dl Baisan a renuntat sa candideze , sansele dlui Hutuca cresc nesperat de mult . Retinem insa faptul ca daca parasirea luptei de catre dl Baisan este motivata de un anumit spirit critic si de condamnare a unor fapte si situatii din PNL , hotararea de a continua sa candideze a dlui Hutuca este motivata de faptul ca a ales calea crestina a convietuirii fratesti cu cei care au dus la dezastru organizatia PNL Constanta , Dorinta exprimata de a avea o echipa neconflictuala este clara si este evident ca dl Hutuca vrea doar niste figuranti care nu creaza probleme . Dle Hutuca , dovediti de pe acum ca daca veti castiga functia de presedinte , cu spiritul dv " pacifist " veti fi doar un figurant , o marioneta in mana celor care , in frunte cu Dragomir au reusit sa faca schimbari care n-au schimbat nimic si care au dus organizatia PNL Constanta la faliment . Ne asteptam ca dl Hutuca sa ne promita ca va reabilita liberalismul , ca va curata grajdul liberal de balegarul pesedist , de indivizii corupti si aliati ai pesedeului si de nulitati ca Tararache sau navetisti ca Gheorghe . Dl Hutuca vorbeste de competitie . Care competitie , cu cine si intre cine ? Puteam intelege ca e vorba de competitie daca de ex, candida la functie alaturi de dl Hutuca si dl dl senator Chitac ,liberal de opereta care devenit senator nu va misca un deget pentru PNL manifestand o indiferenta totala față de soarta organizatiei care l-a scos din anonimat .Dl Hutuca vorbeste de competitie crezand ca astfel va evita conflictele . Unde s-a pomenit competitie fara conflicte ? Aas ceva n-a existat nici in vechiul regim condus de un partid totalitar . Dl Hutuca isi imagineaza ca membrii de partid cu functii care " au ars niste etape " care au " frustari " si se " pozitioneaza intr-un anumit fel " se vor pocai subit si cu cenusa pe cap se vor duce la Inalt Prea Sinistrul Rasputin - Znagoveanu sa se roage pentru sanatatea si succesele dv ? In ceea ce priveste declaratia inconstienta sau naiva ca nu pot fi manipulate 70 de organizatii demonstreaza ca nu aveti ce cauta in politica . Acste organizatii sunt deja manipulate de catre oameni care stiu sa lupte pentru mentinerea privilegiilor de care au parte fara sa aiba merite dar care stiu ce inseamna notiunea de valoare a functiilor si banilor si sinecurilor . Dle Hutuca aveti in față doar doua căi : sa deveniti instrumentul docil in mana celor care vor conduce din umbra organizatia sau sa va compromiteti . Aveti inca timp sa urmati exemplul dlui Baisan pe care , spre dezavantajul dv si a atmosferei din organizatie afirmati ca nu-l cunoasteti bine . Dar pe Dragomir , Hasotti si Manea ii cunoasteti ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7153 secunde